Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că Renault este una dentre cele mai stabile investiţii străine făcute în România, el precizând că relocarea producţiei în Maroc, pe viitor, este exclusă. Solicitat să precizeze ce efect ar avea asupra economiei româneşti o posibilă relocare a producţiei Dacia în Maroc, Băsescu a răspuns că „este exclus să se întâmple asta”. „Ştim de cinci ani că Renault va construi o uzină în care să producă Dacia Logan şi alte tipuri de maşini în Maroc. Ştim că s-au dezvoltat capacităţile de producţie – motoare, cutii de viteze – aici ca să poată fi alimentată şi acea uzină. Deci, nu există acea posibiltate”, a spus şeful statului. „Când se negocia contractul – sunt unul dintre semnatarii acelei hotărâri de privatizare cu Renault – se vorbea de investiţii de 500 de milioane de euro. S-a ajuns la vreo trei miliarde investiţii şi grupul Renault a dezvoltat, în România, un centru de cercetare impresionant – cel de la Titu. Ceea ce nu arată deloc o firmă care a făcut un hangar, a pus 300 de calculatoare şi se gândeşte să-şi ia hangarul mâine”, a subliniat preşedintele.
Automobile Dacia va muta o parte din producţia modelului Sandero de la Mioveni la fabrica Renault din Casablanca, Maroc, pentru a extinde capacitatea de producţie a Duster, a declarat, în 13 septembrie, Jacques Chauvet, directorul Renault pentru regiunea Euromed şi, totodată, preşedintele CA al Dacia. „Am decis mutarea unei părţi a producţiei Sandero în Maroc datorită creşterii cererii pentru Duster, astfel că trebuie să mărim cadenţa de producţie. Cum suntem aproape de capacitatea maximă de producţie a uzinei de la Mioveni, vom muta o parte din producţia Sandero, ca să facem loc modelului Duster”, a spus Chauvet. Totodată, el a adăugat că o mare parte din componentele necesare fabricării celor două modele vor proveni de la furnizorii din România.