Un deziderat pe cale de a deveni realitate!

0
809

Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, rămâne discret, mai degrabă cu picioarele pe pământ, chiar şi atunci când ar putea să anunţe cu emfază atingerea unor deziderate mai vechi. Dar despre ce este vorba, ca să nu lungesc introducerea? Două mari depozite frigorifice, de colectare a legumelor şi fructelor, prevăzute a se construi la Dăbuleni şi Desa, „bazine” consacrate, care contează efectiv, prin volumul diversificat al producţiei, în aprovizionarea populaţiei, sunt pe cale a fi construite. Este vorba de zeci de mii de tone de pepeni verzi şi galbeni şi o întreagă gamă de sortimente de legume şi fructe, care vor putea fi preluate, anterior desfacerii, decontarea făcându-se furnizorului „pe loc”. Depozitele vor fi administrate de cooperativele agricole din zonă. Nu mai planează nicio îndoială în privinţa realizării acestor mari depozite, fiecare în valoare de 8 mil. euro, cu finanţare din partea ministerului Agriculturii, prin Casa de comerţ „Unirea”, cu capital integral de stat. Prezenţa recentă a ministrului de resort, Florin Ionuţ Barbu, la Dăbuleni şi Desa, însoţit fiind de Cosmin Vasile şi Cosmin Durle, administratorul public al Consiliului Judeţean Dolj, a fost urmată imediat de atribuirea, prin hotărâri ale consiliilor locale, ale celor două localităţi, a suprafeţelor de teren, imperios necesare. Mai exact 3 hectare şi respectiv 2 hectare. Au existat şi răzleţe puncte de vedere „contondente”, pe aliniament politic la Dăbuleni, dar mai mult un soi de gargară ieftină a unor aleşi locali, lipsiţi de relevanţă, care n-au înţeles probabil despre ce este vorba. Depozitele menţionate vor fi prevăzute cu benzi de preluare, sortare, sectoare de ambalare, laboratoare de analiză ş.a.m.d., oricum circumscrise normelor europene. Legându-şi numele şi de materializarea unor mai vechi deziderate ale producătorilor agricoli din zonele menţionate, Consiliul Judeţean Dolj, în mandatul „Cosmin Vasile”, are ce adăuga într-un posibil bilanţ şi aşa rotund şi tonic în perspectiva alegerilor de anul viitor. Deşi nu cu obsesia unui asemenea moment, cu importanţa sa fireşte, se gândeşte şi acţionează. Mai degrabă, obsedant este deficitul de infrastructură adecvată în valorificarea unei producţii mari de legume şi fructe, în conformitate cu standardele europene şi în circumstanţele cunoscute, în sensul că reţeaua marilor magazine (hypermarketuri, supermarketuri) impun exigenţele lor, uneori fireşti, în relaţiile cu producătorii din zonă. Nu-mi propun să salut, acum ceea ce face şi desface Consiliul Judeţean Dolj, dar când un asemenea proiect mai vechi, de o necesitate imperioasă, este pe cale de a se materializa, înseamnă că deja s-a trecut la o fază „de fineţuri”, care merită semnalată. Şi cu cât va fi grăbită cu atât mai bine. A căuta soluţii noi, a exersa imaginaţia, a regândi principiile, a recalibra un stil de lucru, prizându-l particularităţilor concrete, nu înseamnă altceva decât regăsirea rostului adevărat, acela că „exişti pentru a sluji”. Lucrurile sunt oricum mai complicate. Nu e suficient nici măcar să fii inteligent, fiindcă trebuie adăugat de îndată că această înzestrare, luată în sine, nu e întotdeauna îndeajuns. Poţi să fii inteligent şi să nu şti ce să faci cu inteligenţa, să o foloseşti greşit, pe scurt poţi să fii inteligent într-o măsură prostească. Se pare însă, şi nu la prima vedere, că actuala formulă de conducere a Consiliului Judeţean Dolj, în temeiul realizărilor sale, este una pragmatică şi de ce nu inspirată. Şi de ce nu cu multe împliniri, care într-o zi vor fi toate enumerate sau puse cap la cap. Dar nu am ajuns acolo.