Putin cedează Khersonul!

Retragerea armatei ruse (circa 30.000 de militari şi peste 5.000 de piese de echipament greu) din Kherson, unde ieri 14 noiembrie s-a aflat preşedintele ucrainian, într-un moment în care nici nu s-a uscat bine cerneala semnăturii preşedintelui Vladimir Putin, pe documentul anexării, este privită cu multă prudenţă. Chiar dacă înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borell, a declarat pentru EFE că retragerea trupelor ruse reprezintă un punct de inflexiune în invazia din Ucraina. Volodimir Zelenski a asistat, ieri, la ridicarea drapelului ucrainian în faţa sediului regional, după acordarea de medalii militarilor, şi a intonat imnul ţării cu mâna la inimă potrivit imaginilor difuzate de unul dintre consilierii săi. Din iulie a.c. cu ajutorul lansatoarelor americane multiple de rachete Himars, militarii ucrainieni au atacat şi distrus podul de peste cel mai mare fluviu al ţării, Nipru, ceea ce a făcut dificilă, pe alocuri imposibilă, aprovizionarea trupelor de pe malul drept. Cu toate acestea, abandonarea, fără luptă a Khersonului este privită ca o înfrângere militară cu efecte imense, dezastruoase, la nivelul încrederii populaţiei ruse. Un semnal al celor mai sumbre zile pentru Federaţia rusă după 1991. O pierdere tactică, temporară, spunea Dmitri Peşkov, care pe plan politic este un dezastru absolut. Se pierde şi un cap de pod, situat pe un mal greu de aprovizionat, pentru o posibilă înaintare către Nikolaev şi Odesa. Este adevărat că linia frontului, de peste 1.000 km rămâne greu de susţinut. Se invocă faptul că soseşte „generalul iarnă”, dar asta nu este un motiv de încurajare pentru armata rusă, fiindcă nu suntem nici în timpul lui Napoleon şi nici al Stalingradului. Recucerirea Khersonului după reinstalarea administraţiei ucrainiene este greu de presupus în opinia unor avizaţi analişti militari. Nu este exclus ca, produsă în ajunul G20 din Bali, ca urmare a discuţiei telefonice purtate între Jake Sullivan şi Nikolai Patruşev, o posibilă „înţelegere” să includă Khersonul. Adică Rusia să păstreze Donbasul fără să anexeze Harkovul şi Odesa. Oricum o părăsire, militar organizată, fără lupte a unei zone cheie fără negocieri prealebile pare surprinzătoare chiar pentru partea ucrainiană. Care iniţial s-a temut de „o capcană”. De altfel, momentul psihologic a fost anunţat voalat încă de la 18 octombrie a.c. când generalul Serghei Surovkin în primul său interviu, acordat televiziunii publice, după nominalizarea ca prim comandant al teatrului de operaţiuni în Ucraina spunea: „O situaţie dificilă s-a creat. Duşmanii bombardează deliberat infrastructura şi clădirile rezidenţiale din Kherson. Podul Anthonovski şi barajul hidrocentralei Kakhovskaya au fost lovite de rachete Himars şi circulaţia a fost oprită(…). În consecinţă aprovizionarea cu alimente a oraşului este dificilă, sunt probleme cu furnizarea de curent electric. În aceste circumstanţe prioritatea absolută este prezervarea vieţii şi sănătăţii cetăţenilor”. Acum câteva chestiuni ambigue: dacă retragerea a fost dictată de raţiuni operaţionale, ea a fost împărtăşită –surprinzător- şi de Ramzan Kadirov şi grupul Wagner, sugerând prevenirea unei ameninţări a Crimeei în termeni de securitate, comunicare, aprovizionare cu apă etc., dar şi de opinia publică rusă care a acceptat „mormăind” decizia comandamentului militar. Niprul a devenit o zonă tampon, de facto, al regiunii Kherson cu 60% din teritoriul oblastului aflat sub control rus. Veridicitatea unor informaţii privind dialogul şi negocierile cu administraţia Biden rămâne incertă, deşi atât CNN cât şi New York Times au făcut trimiteri la aşa ceva. „Corecţia” a venit de la ambasadorul rus la Washington, Anatoly Antonov, într-un interviu pentru Izvestia, publicat vineri, care spunea că relaţiile ruso-americane se confruntă cu o criză profundă şi nu se vede nici o luminiţă la ieşirea din tunel. La rândul său, adjunctul ministrului de Externe, Serghei Ryabkov, declara vineri că nici o reuniune nu este prevăzută, la nivelul miniştrilor de Externe între Rusia şi SUA în marja G20 din Bali. La rândul său Dmitri Peşkov declara duminică: conflictul poate lua sfârşit după atingerea obiectivelor (cele ale operaţiunii militare speciale) sau prin atingerea aceloraşi obiective prin negocieri, ce sunt posibile. Kievul nu vrea negocieri şi astfel „operaţiunea militară specială” continuă. Nu se ştie dacă ofensiva rusă, care trebuia să înceapă în noiembrie-decembrie va mai avea loc sau nu. La rândul lor donatorii occidentali au anunţat că vor continua să suţină pe cât le stă în putinţă Kievul.