Astăzi, ultima zi din seria de spectacole subREPREZENTAT

0
569

Programul subREPREZENTAT și-a propus să exploreze cu mijloace artistice teme, grupuri și

subiecte actuale sau mai puțin vizibile la nivelul societății, care au impact asupra comunităților din care facem parte.

Primul proiect de sub umbrela subREPREZENTAT este seria de spectacole și evenimente conexe Anxietăți contemporane care își propun să trateze subiectul sănătății mintale, în special al tulburărilor din spectrul anxios, prin două spectacole de teatru, o serie de ateliere, o carte care conține textele celor două spectacole și un set de informații și exerciții validate psihologic cu ajutorul specialiștilor.

Începând de sâmbătă, 13 noiembrie, ora 19:00 până astăzi, ora 19:00, publicul  poate urmări online cele două spectacole din cadrul proiectului.

Spectacolul de teatru-dans feelings are just visitors are ca temă atacul de panică, este scris și regizat de Denisse Conn Tubacu, coregrafiat și interpretat de Mariana Gavriciuc.

Sinopsis:

Ala simte un atac de panică venind. De-a lungul unei zile, ea trece prin tot repertoriul de soluții și mecanisme ca să-l amâne, ca să-l evite. Ca de obicei, unele funcționează, unele nu.

Spectacolul este realizat în parteneriat cu unteatru, unde se vor susține și reprezentațiile live, odată ce situația sanitară va permite.

Spectacolul-lectură după textul Lucruri (pe care le spun, ca să-mi fie mai puțin frică) este de asemenea disponibil pentru vizionare online între 13- 15 noiembrie. Piesa este construită în urma unui proces colaborativ, scrisă de Alex Mircioi, despre anxietatea generalizată și răspunsul la stimuli în timpul pandemiei. Spectacolul e regizat de Andreea Lăcătuș și interpretat de Oana Jipa, realizat în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika, unde publicul va putea vedea spectacolele și live, odată ce situația sanitară o va permite.

Sinopsis:

O noapte albă înainte de un zbor important. O fată trebuie să-și ia la revedere de la spațiul ei de siguranță, de la lucrurile la care ține și de la oamenii cu care nu s-a conectat niciodată.

Luni, pe 15 noiembrie, de la ora 19:00 va fi organizată o întâlnire publică pe ZOOM cu echipa proiectului, unde publicul este invitat la o discuție despre reprezentarea tulburărilor mintale în artă și efectele anxiogene ale pandemiei. Link-ul de Zoom va fi anunțat luni pe pagina de Facebook subREPREZENTAT.

Calendar:

15 noiembrie, ora 19:00 – întâlnire online cu echipa proiectului