Dolj: Pietonii indisciplinaţi, în atenţia poliţiştilor de la Rutieră

0
392
Astăzi, 15 noiembrie a.c., în judeţul Dolj, a fost organizată şi executată o acţiune pentru prevenirea şi  combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonilor, totodată urmărindu-se şi  creşterea gradului de vizibilitatate a elementului poliţienesc.
 Poliţiştii rutieri au vizat, în cadrul acţiunii, conştientizarea pietonilor a riscurilor la care se expun atunci când se angajează în traversarea străzii prin alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate.
În municipiul Craiova, 22 de poliţişti rutieri au acţionat în principalele zone în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul traversării neregulamentare.
La acţiunea de astăzi au participat poliţişti din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova, dar şi poliţişti de la Formaţiunile de Poliţie Rutieră din judeţul Dolj.
Astfel, doar în municipiul Craiova, au fost instituite 11 filtre rutiere, în cadrul cărora poliţiştii acţionează până în această seară.
 Până în prezent au fost depistaţi, în municipiul nostru, 107 pietoni în timp ce traversau strada prin alte locuri decâte cele special amenajate şi semnalizate.
 Scopul acţiunii a fost unul preventiv – informativ, prin care s-a urmărit responsabilizarea pietonilor, astfel că majoritatea pietonilor au fost sancţionaţi cu AVERTISMENTE.
  Din analizele Serviciului Rutier a  rezultat faptul că traversarea neregulamentară a pietonilor reprezintă una din principalele cauze generatoare ale producerii accidentelor rutiere.
 
RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI:
·        Traversaţi numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colţ de stradă! Nu traversaţi prin faţa sau spatele autovehiculelor oprite!
·        La orice traversare, opriţi-vă în afara parţii carosabile, asiguraţi-vă din stânga, din dreapta şi apoi din stânga din nou!
·        Apreciaţi corect timpul necesar pentru a traversa în siguranţă şi luaţi în calcul ca atunci când traversaţi străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflaţi într-o zonă cu regim de viteză ridicat trebuie sa fiţi mai prudenţi!
·        Traversaţi perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Daţi şoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
·        Când traversaţi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asiguraţi.
·        Copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi! – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor.
·        Evitaţi să circulaţi pe partea carosabilă sau pe pistele pentru biciclişti! Folosiţi trotuarele, acostamentele, iar acolo unde acestea lipsesc mergeţi cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveţi traficul în faţă!
·        Respectaţi întocmai semnificaţia semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) şi nu circulaţi pe drumurile publice dacă aţi consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat creşte semnificativ.
·        Fiţi prudenţi pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtaţi haine de culori deschise şi elemente reflectorizante!