Peste 42.000 de doljeni suferă de diabet

0
369

mota (3)Diabetul ocupă locul doi în ierarhia bolilor înregistrate în rândul populaţiei din judeţul Dolj, după bolile cardiovasculare. Considerată una dintre ameninţările majore la adresa sănătăţii populaţiei, această afecţiune înregistrează o creştere epidemică  generând provocări importante, atât din punct de vedere medical, cât şi economic şi social. În acest context, în perioada 12-14 noiembrie a.c, la Craiova, s-a desfăşurat Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul”. Aceasta a inclus atât activităţi orientate către publicul larg, cât şi activităţi dedicate publicului profesionist, menite să atragă atenţia asupra impactului diabetului şi a importanţei prevenţiei, diagnosticării precoce, respectiv a controlului diabetului pentru gestionarea eficientă a afecţiunii.

Medicii avertizează că 1 din 2 adulţi cu diabet rămân nediagnosticaţi şi sunt expuşi unor complicaţii grave ce pot produce dizabilitate şi chiar moarte prematură. În aceste condiţii, depistarea precoce şi controlul eficient al diabetului zaharat sunt esenţiale pentru prevenirea complicaţiilor. Mai ales că, în cele mai multe situaţii este vorba despre diabet zaharat de tip 2, care, spre deosebire de diabetul zaharat de tip 1 ar putea fi prevenit, dat fiind că apariţia acestei forme a afecţiunii este asociată în mare parte cu factori de risc ce pot fi controlaţi, precum: obezitate, sedentarism, alimentaţie nesănătoasă. De altfel, până la 70% dintre cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi prevenite sau instalarea afecţiunii, întârziată, prin adoptarea un stil de viaţă sănătos, atrage atenţia IDF.

Prevalenţa ridicată a diabetului zaharat este o importantă problemă de sănătate şi în România. 11,6% dintre adulţii din ţara noastră au diabet, prevalenţa bolii fiind mai mare faţă de media de la nivel European – 9,1%. Totuşi, dintre cele aproape 2 milioane de adulţi care suferă de diabet, numărul celor diagnosticaţi este mult mai scăzut, atrag atenţia specialiştii.glicemie

Care sunt simptomele diabetului

De aceea, dacă sunt observate simptomele specifice: sete puternică, urinări frecvente, oboseală accentuată, lipsa energiei, senzaţie de foame continuă, vedere înceţoşată, scădere bruscă în greutate, ar trebuie consultat un specialist. Depistarea precoce a diabetului zaharat este cheia pentru un control eficient al afecţiunii, care să asigure o calitate a vieţii cât mai bună pentru persoanele cu diabet. În lipsa unei îngrijiri corespunzătoare, care să ţină afecţiunea sub control, riscul de instalare a unor complicaţii grave, dizabilitante sau care pot cauza chiar moarte prematură este mult mai ridicat.

„Depistarea precoce a diabetului zaharat este fundamentală pentru controlul afecţiunii şi reduce riscul unor complicaţii severe. Screeningul are un rol foarte important în asigurarea unui management eficient al diabetului, o dată prin faptul că ajută la diagnosticarea diabetului înainte ca boală să evolueze, iar apoi, datorită faptului că permite identificarea timpurie a complicaţiilor şi astfel se pot lua măsurile terapeutice care se impun. În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că diabetul zaharat de tip 2, care este cea mai comună formă a afecţiunii, este asociat cu numeroşi factori de risc modificabili, ce pot fi evitaţi. Adoptarea unor comportamente de viaţă sănătoase înseamnă cea mai simplă măsură de a preveni instalarea diabetului şi a complicaţiilor care îl însoţesc, de a ne proteja sănătatea”, a declarat prof. dr. Maria Moţa, şef al Clinicii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi membru în Consiliul Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului.

Aproape 20.000 de decese, într-un singur an

În România, în 2015, 18.919 decese au fost asociate diabetului. Cele mai multe dintre decesele care survin la persoanele cu diabet sunt cauzate de bolile cardiovasculare, cele care pot conduce la apariţia bolii arteriale coronariane sau a infarctului miocardic. Nivelul crescut al colesterolului, al glicemiei sau hipertensiunea arterială sunt principalii factorii de risc pentru  bolile cardiovasculare.

De asemenea, o parte dintre persoanele cu diabet riscă să dezvolte retinopatie diabetică, complicaţie a diabetului zaharat care afectează vasele de sânge de la nivelul retinei şi care poate cauza, în cazuri grave pierderea parţială sau totală a vederii. În lume, sunt peste 93 de milioane de persoane care au diabet şi care se confruntă şi cu retinopatie diabetică. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că aproape 2% dintre persoanele care suferă de diabet de peste 15 ani au orbit complet, iar alte 10% au dezvoltat afecţiuni severe ale vederii. Retinopatia diabetică poate fi, însă, prevenită prin efectuarea periodică a controalelor oftalmologice şi menţinerea nivelului glucozei şi al lipidelor din sânge în limite normale.