Program artistic la Centrul pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile”

0
739

Beneficiarii Centrului social de urgenţă pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova, al Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, au primit în această săptămână vizita copilaşilor de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfânta Ana” din Craiova. Însoţiţi de doamnele educatoare, preşcolarii şi beneficiarii Asociaţiei Vasiliada au susţinut un program artistic, constând în cântece şi poezii. Totodată, cu prilejul „Săptămânii fructelor şi legumelor donate”, copiii de la grădiniţă au dăruit persoanelor fără adăpost pachete cu fructe şi legume, acţiunea înscriindu-se în programul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.

„Scopul acestei acţiuni a fost sensibilizarea  preşcolarilor, educatoarelor şi părinţilor din unitatea de învăţământ cu privire la situaţia dificilă în care se află copiii afectaţi de lipsa de alimente si formarea şi dezvoltarea competenţelor în domeniul educaţiei pentru voluntariat în rândul copiilor, în vederea conştientizării şi exercitării cetăţeniei europene active. Prin implicarea copiilor, după puterile lor, în activităţi de voluntariat, dezvoltăm la aceştia responsabilitatea şi sensibilitatea faţă de semenii lor, stima de sine şi devotamentul faţă de ideile civice”, a precizat prof. Istudor Tatiana Camelia, directorul Grădiniţei “Sfânta Ana”, care s-a aflat alături de copii, la acest moment special.

Reprezentanţii Asociaţiei Vasiliada au avut numai cuvinte de mulţumire pentru acest gest, “care ne umple sufletele de bucurie atât nouă, cât şi persoanelor aflate în nevoie, pe care Asociaţia Vasiliada le are în grijă. Această vizită înseamnă pentru noi în acelaşi timp legarea unei prietenii cu oameni deosebiţi, care ne arată că a face fapte bune reprezintă pentru ei un principiu de viaţă”, a adăugat Tamara Piele, asistent social în cadrul Centrului “Sfântul Vasile”.