Cadrele medicale intră în grevă generală din 28 noiembrie

0
476

Sindicaliştii din sistemul sanitar au anunţat că ar putea declanşa greva generală începând cu data de 28 noiembrie dacă negocierile nu vor duce la rezolvarea problemelor pe care aceştia le-au expus în mai multe rânduri. Vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a precizat chiar că vor cere demisia ministrului Sănătăţii, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise. Salariaţii din sistemul de  Sănătate solicită alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.