Proteste antiausteritate în Spania, Italia şi Portugalia

0
352

Europa s-a mobilizat ieri împotriva austerităţii, data de 14 noiembrie fiind marcată de greve generale ori proteste atât în Italia, cât şi în Spania şi Portugalia, ultimele două ţări fiind dintre cele mai fragile din regiune, unde furia poporului creşte în faţa sărăciei şi a unei rate tot mai ridicate a şomajului. În Italia, între protestatari şi forţele de ordine au izbucnit numeroase tensiuni. La Roma, manifestanţii au încearcat să forţeze bariera de securitate creată de forţele de ordine, pentru a ajunge în faţa Palatului Chigi, sediul guvernului italian. Protestatarii aruncau cu pietre în poliţişti, aceştia răspunzând cu gaze lacrimogene. La Torino, manifestanţii au aruncat cu ouă împotriva sediului Agenţiei fiscale şi au ocupat clădirea băncii Intesa San Paolo, iar la Milano au spart geamurile mai multor bănci. O manifestaţie de protest a fost organizată de sindicatul Cgil şi la Mestre, lângă Veneţia, unde a fost blocată circulaţia. La Florenţa, un grup de elevi şi studenţi a aruncat cu ouă şi vopsea împotriva sediului local al Băncii Italiei. Alte manifestaţii au fost organizate în 25 de oraşe din Italia, printre care Brescia, Padova, Cagliari, Napoli, Bologna, Palermo, Ancona. În regiunea Puglia, din sudul ţării, studenţii au organizat proteste în 11 oraşe.

Incidente au izbucnit ieri şi în Spania, la Madrid, în momentul în care poliţia a încercat să disperseze câteva sute de manifestanţi care blocau un bulevard din centrul oraşului. Centrul Madridului este patrulat de numeroşi poliţişti, în timp ce grupuri de tineri au început să se reunească încă din cursul dimineţii, blocând mai multe bulevarde. Potrivit Ministerului de Interne, „incidente izolate” au avut loc ieri dimineaţa în mai multe oraşe, provocând rănirea a 34 de persoane, dintre care 18 poliţişti, în timp ce alte 62 de persoane au fost reţinute.

Şi Portugalia a fost afectată ieri de o grevă generală împoriva măsurilor de austeritate ale guvernului de centru-dreapta, care suscită o nemulţumire populară tot mai mare, circulaţia trenurilor şi metrourilor fiind oprită parţial, iar numeroase zboruri anulate. Nici o garnitură de metrou nu circula la Lisabona începând de marţi, la miezul nopţii, la fel ca majoritatea trenurilor. Personalul din numeroase spitale se afla, de asemenea, în grevă. Rata de participare la acţiunea de protest atingea în anumite centre 90%. Serviciul de salubritate era aproape paralizat.