Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ – Dolj, afiliată la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, solicită ca salariaţii din învăţământul doljean, cu domiciliul în Craiova, să beneficieze de o reducere cu 50% la abonamentele pe mijloacele de transport în comun ale Regiei de Transport comun Craiova. În acest sens, a fost transmisă o adresă, nr.51/10.10.2019, la Primăria Craiova, prin care se solicită promovarea şi aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Craiova, a unei hotărâri prin care toţi angajaţii din unităţile de învăţământ din municipiu să beneficieze de o reducere cu 50% a preţului abonamentelor de transport în comun . „Considerăm perfect justificată această măsură, existând , astfel, posibilitatea reducerii poluării la nivelul oraşului, dar şi eliminarea unora dinstre blocajele existente în traficul rutier. La nivelul Craiovei, există aproximativ 4.700 de salariaţi în cele 73 de unităţi de învăţământ preuniversitar, cu personalitate juridică”, a precizat prof. Bogdan Alexandru Manea, preşedinte al USII Dolj.