Statele americane Colorado şi Wyoming, acoperite cu un strat de zăpadă |

0
439

Locuitorii statelor americane Colorado şi Wyoming s-au trezit duminică dimineaţă cu o furtună de zăpadă timpurie care a acoperit casele şi drumurile cu un strat de până la 30 de centimetri şi a dus la scăderea drastică a temperaturilor peste noapte, relatează AP.

Cea mai mare cantitate de zăpadă a căzut într-o zonă care se întinde de la Boulder, Colorado, prin Wyoming până la Munţii Beartooth din Montana. Serviciul National de Meteorologie a informat că in ultimele 24 de ore stratul de zăpadă măsoară între 8 şi 33 de centimetri la sud de Sheridan, Wyoming. Aproximativ 3 centimetri de zăpadă au căzut în Denver, unde temperatura a scăzut de la 16 grade Celsius sâmbătă la -7 grade în dimineaţa zilei de duminică.