„Salvaţi copiii!” nu este doar un nume, ci un concept

0
583

cornelia pasareOrganizaţia „Salvaţi Copiii!”, prin intermediul Filialei Dolj, în parteneriat cu „Save the Children Norway Context”, Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Dolj, au derulat un program de formare – „Prevenirea şi combaterea violenţei domestice asupra copilului, prin formarea unor specialişti în domenii cheie – protecţia copilului, educaţie şi sănătate”. În luna septembrie a acestui an s-au derulat primele două cursuri din program, ultima şedinţă fiind găzduită de DGASPC Dolj.

 S-a avut în vedere formarea specialiştilor în cazurile de violenţă domestică asupra copilului, în domeniul psihologiei copilului, cu scopul unei mai bune intervenţii în echipă, în folosul victimei (minorul). Programul a fost finanţat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009/2014 şi a fost iniţiat având în vedere nivelul scăzut de educaţie parentală, lipsa de informaţii privind drepturile copilului; competenţa limitată a profesioniştilor în ceea ce ţine de educarea minorului într-un climat pozitiv şi armonios; existenţa încă a unui concept în educaţie, unde pedeapsa şi critica sunt motive de educaţie, bătaia fiind acceptată ca metodă coercitivă.

„Beneficiarii acestui proiect au fost în număr de 100 de specialişti în domeniul protecţiei copilului, educaţiei şi sănătăţii, care au fost formaţi în cadrul mai multor sesiuni, plecând de la ideea de bază, şi anume faptul că expunerea copiilor la violenţa domestică încalcă reglementările în vigoare şi afectează bunăstarea acestora, dezvoltarea personală şi interacţiunea socială, atât în copilărie, cât şi în viaţa de adult. Consecinţele abrutizării copilului sunt multiple: anxietate, depresie, comportament agresiv, tulburări de ataşament, regresie în comportament şi în dezvoltare, delincvenţă, abandon şcolar, abuz de substanţe, acesta din urmă fiind motivul care necesită intervenţia pentru tratarea cu profesionalism numai de către specialişti”, a precizat prof. Cornelia Pasăre (foto), preşedinte Filiala Dolj a Organizaţiei „Salvaţi copiii!”.