Încă din cele mai vechi timpuri, omul a căutat dreptatea: dreptatea Divină şi dreptatea pe Pământ, prin intermediul legilor. Legi scrise sau nescrise. Cutume, obiceiuri, tradiţii. Izvoarele dreptului releva date despre străvechii “oameni buni şi bătrâni” sau sfatul obştii, care în jurul unui foc făcut în vatra satului, împărţeau dreptatea. Iar înainte de principiile şi codurile Dreptului Român, Codul lui Hammurabi ne spune ca în Asia au apărut pentru prima data, bazele dreptului scris.
Judecata ţigăneasca este un obicei, o procedura, care încă este de actualitate. Din respect pentru înţelepciunea membrilor etniei, din grija pentru semeni, din venerarea tradiţiilor, ceea ce pare doar o poveste este în fapt o realitate pentru membrii etniei rome.
Astăzi, judecata ţigănească are rol de “împăciuire”, fiind o formă de mediere. “Judecătorii” sunt aşadar, mediatori sociali. Judecătorii sunt aleşi din rândul membrilor comunităţii. Aceştia trebuie să fie persoane cu o trăire morală aparte, exemplu în cadrul comunităţii: familie sănătoasă, integraţi social, angrenaţi în realitate, cu o bună situaţie materială, foarte buni cunoscători ai tradiţiilor.
În cadrul judecăţii ţigăneşti sunt admise probele cu martori, iar pedepsele sunt de ordin moral sau pecuniar, atunci când fapta în sine presupune stingerea unei datorii. După expunerea cauzei, martorii îşi prezintă fiecare propria sa variantă, iar după lungi deliberări şi chiar negocieri, judecătorul pronunţa hotărârea, care ulterior este respectată cu sfinţenie de către părţi.
Judecata ţigănească este o formă cutumiară de a se face dreptate, în cadrul comunităţii, în paralel cu sistemul legislativ al unei anume ţări. Dar, niciodată, judecata ţigănească nu încalcă legile statului şi nu este folosită în cauze cu caracter penal, precum omorul. În unele accepţiuni, judecătorii sunt numiţi krisinitori. Semantica ne duce cu gândul la mitologia hindusă, unde zeul Krishna este cunoscut drept divinitate supremă. Făcând o paralelă, în comunităţile de romi, hotărârile judecătorilor sunt aşadar, de netăgăduit. Se poate face şi un recurs, la o altă instanţă ţigănească, cu condiţia ca judecătorii primei instanţe să asiste la noul proces.
Particularitatea judecăţii ţigăneşti este aceea ca din ea rezultă caracteristicile clasice ale vieţii de obşte. Anumite stări conflictuale trebuie să rămână în interiorul comunităţii, armonia trebuie să domine într-o familie, iar familiile între ele, trebuie să convieţuiască în buna înţelegere. De apreciat este faptul că romii au reuşit ca în interiorul comunităţilor să conserve tradiţia judecăţii, tocmai pentru a găsi căi de soluţionare a diferitelor probleme, astfel încât să nu se ajungă la degenerări precum distrugeri materiale sau vătămări corporale, care ar arunca o umbra asupra întregii comunităţi, oricât de izolat ar fi un caz sau altul.
Sunt situaţii, când una dintre părţi nu acceptă să vină în fata judecătorilor, bătrânilor înţelepţi. În acest caz, în mai multe rânduri, comisii formate din înţelepţii judecători vin cu plecăciuni şi fel de fel de exemple pozitive şi până la urmă, dacă nici aşa nu se poate ajunge în faţa instanţei, partea care refuză este obligate şi dacă nici atunci nu doreşte, comisia îi comunică faptul că din acel moment persoana în cauză va răspunde întru totul de consecinţele care vor urma. În nicio situaţie nu se ajunge in fata instanţelor de judecată ale statului, decât în cazurile de crimă.
Este de menţionat faptul că ajunşi în faţa instanţei de judecată ţigănească, în cele mai multe cazuri, părţile vor pleca împăcate. Judecata ţigănească are ca şi rol primordial, nu învinovăţirea cuiva, ci aplanarea oricărui gen de conflict şi împăcarea parţilor.
Foarte important este de specificat ca staborul reprezintă tot o instanţă de judecată, care impune o formă de constrângere, în baza legii celui mai tare şi aceasta fiinţează doar într-o anume zonă din Bucureşti. Staborul datează de aproximativ 30-40 ani. A fost înfiinţat de către oameni certaţi cu legea, care s-au considerat a fi deasupra legilor statului. Dar şi deasupra legilor nescrise şi tradiţionale ale romilor.
Cei mai valoroşi judecători din România, care sunt chemaţi şi în alte zone din ţară, sunt judecătorii romi din municipiul Craiova. Amintim dintre cei care cu înţelepciune şi bunătate au condus la armonie în comunitatea romă din Craiova, pe Zătreanu Romică – un excepţional orator, Miclescu Parulea, Serdaru Ion şi Bălteanu Gheorghe, iar astăzi tradiţia este continuată de preşedintele Romeo Tiberiade şi alţii.
Cine doreşte să afle amănunte despre tradiţiile, obiceiurile, cutumele, istoria şi cultura romilor, se poate adresa redacţiei.
