„Carmen – Rock Version”, pe scena Teatrului Naţional din Craiova

0
424

Carmen Rock Version 1După premiera din 29 mai a.c., care a fost prezentată cu un extraordinar succes pe scena amplasată în Piaţa „Mihai Viteazul”, reprezentaţia „Carmen – Rock Version” poate fi (re)văzută în sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Adaptare a operei lui Georges Bizet de către compozitorul şi dirijorul Marius Hristescu, în interpretarea Concertino Accordion Band, alături de Corul şi Baletul Operei Române Craiova şi Corul Liceului de Arte „Marin Sorescu”, spectacolul are loc astăzi, 15 octombrie, de la ora 19.00. Ultimele bilete pot fi achiziţionate de la Agenţia Operei (tel. 0351.442.471), deschisă azi între orele 10.00 şi 12.00, sau (dacă se mai găsesc la vânzare) cu o oră înainte de spectacol, de la Agenţia TNC.

Spectacolul, în versiunea lui adaptată sălii de spectacol, a fost solicitat în mai multe oraşe din ţară, motiv pentru care a fost decisă organizarea unui turneu. Cel mai probabil, acesta se va desfăşura în luna decembrie, nu în octombrie şi noiembrie, cum fusese anunţat iniţiat, motivul fiind identificarea celor mai potrivite spaţii pentru reprezentaţii, având în vedere că presupun o scenografie amplă şi evoluţia unui mare număr de artişti. Pe 12 decembrie, spectacolul „Carmen – Rock Version” va fi prezentat la Râmnicu Vâlcea, iar pe 14 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.