Şcolile din Dolj caută dascăli

0
367

Şcoala a început de mai bine de o lună de zile, însă în unele cazuri, nu sunt cadre didactice. Dascălii au renunţat la catedre chiar dacă sunt titulari. Unităţile de învăţământ din Dolj sunt puse astfel în situaţia de a organiza concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Ieri s-a susţinut probe scrise în zece şcoli. Conducerea Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a anunţat posturi vacante şi pentru săptămâna viitoare.

Cele mai multe posturi libere sunt în judeţ şi se vacantează, în general, din cauza faptului că primăriile nu mai decontează cheltuielile de navetă, pe care nici cadrele didactice nu le pot suporta din buzunarul propriu. Iar potrivit unei instrucţiuni date de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru posturile rămase libere în cursul acestui an şcolar pot organiza concurs şi unităţile de învăţământ. „Şcolile pot organiza concurs în situaţia în care acestea nu sunt solicitate de persoanele care au dreptul, adică au depus cerere pentru detaşare sau suplinire şi au minim nota cinci la concurs. La multe discipline nu mai sunt însă situaţii de acest gen”, a precizat Alexandrina Năstase, inspector şcolar general adjunct. În aceste condiţii, ieri, s-a organizat concurs pentru posturi de educator sau învăţător la Calopăr, Orodel, la Teasc, la Segarcea, Vela, Gubaucea şi la Dioşti.

Nici la capitolul profesori nu este însă mai bine. La Cetate este nevoie de doi profesori de Educaţie Fizică şi Sport. Şi la Daneţi se caută tot profesor de Sport, dar şi de Chimie, în această din urmă specialitate fiind 15 ore libere. S-a organizat concursuri şi la unităţile şcolare din Craiova. La Grupul Şcolar Transporturi Auto au fost examen pentru şase posturi vacante de profesori pentru Limba rromani, necesari în tot atâtea unităţi de învăţământ din municipiu judeţ. Tot ieri s-a susţinut concurs şi pentru o catedră de profesor de Ştiinţe sociale la Liceul „Tudor Arghezi”.

Luni se vor afişa posturile ce se vor scoate la concurs săptămâna viitoare

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a anunţat că vor fi posturi vacante şi săptămâna viitoare. „Posturile anunţate pe această săptămână se afişează luni. Până miercuri vom primi solicitări şi dăm telefoane la persoanele pe care le mai avem în baza de date şi care ar avea dreptul să le ocupe ca şi calificaţi şi vom primi un răspuns dacă vor sau nu să se ducă pe posturile respective. În cazul în care, până miercuri la ora 12.00, postul rămâne neocupat este anunţată şcoala, care vineri va organiza concursul de ocupare” a adăugat inspectorul şcolar general adjunct.

La concurs se poate prezenta atât personal calificat, cât şi necalificat. La personal calificat intră cadrele didactice, care fie nu au susţinut concurs din 2008 până acum, fie au luat notă mai mică de cinci la concursul din vara acestui an. Potrivit inspectorilor şcolari, pentru săptămâna viitoare, până ieri, s-a anunţat un post de învăţător la Sadova, cadrul didactic care îl ocupa fiind detaşat în învăţământul special, şi un post de Educaţie Fizică şi Sport la Braloştiţa unde titularul nu s-a mai prezentat. Acest cadru didactic a fost în concediu fără plată şi anul trecut, iar pentru acest an şcolar nu a făcut nici un demers. Şcoala a încercat să îl contacteze, dar nu au reuşit să îl găsească pe nici unul din numerele de telefon lăsate.