Ratingul Spaniei, coborât a doua oară într-o săptămână

0
360

Standard & Poor’s (S&P) a coborât ieri ratingul Spaniei cu o treaptă, de la „AA” la „AA-„, din cauza şomajului ridicat, condiţiilor tot mai dificile de pe piaţa de credit şi gradului ridicat de îndatorare a sectorului privat. Decizia agenţiei a determinat deprecierea monedei euro şi subliniază dificultăţile cu care se confruntă liderii europeni înaintea unui summit G20 care va avea ca principală temă de discuţie criza datoriilor de stat din zona euro. „În pofida semnelor de rezistenţă a performanţei economice în timpul acestui an, anticipăm riscuri tot mai mari pentru perspectivele de creştere ale Spaniei, din cauza şomajului ridicat, condiţiilor financiare tot mai dificile şi nivelului ridicat al datoriei sectorului privat, cât şi probabila încetinire economică a principalilor parteneri comerciali ai ţării”, se arată într-un comunicat transmis de S&P.

De asemenea, agenţia notează „starea incompletă” a reformei pieţei de muncă şi probabilitatea unei noi deteriorări a activelor pentru băncile spaniole. S&P a redus prognoza de creştere economică a Spaniei pentru anul viitor de la 1,5% la 1%.

Ratingul Spaniei a fost coborât şi de Fitch, săptămâna trecută, care califică ţara tot la nivelul „AA-„. Ca şi Fitch, S&P a sugerat că ar putea urma noi retrogradări pentru ţară, din cauza riscului ca cea de-a patra economie a zonei euro să intre în recesiune anul viitor, cu o posibilă contracţie de 0,5%.