Italia – Polonia, finala Eurovolei

0
471

După ce s-au duelat anul trecut în ultimul act pentru titlul mondial, Italia şi Polonia vor disputa finala Campionatului European de volei masculin, sâmbătă, de la ora 22.15, la Roma, la meci anunţându-şi prezenţa şi Sergio Matarella, preşedintele Italiei.

În semifinale, la Roma, Italia a nimicit echipa care eliminase România în sferturi, Franţa, scor 3-0 (25-21, 25-19, 25-23). Italia are 7 titluri continentale, fiind campioană mondială şi europeană, în timp ce Franţa deţine titlul olimpic.

Tot la Roma, în cealaltă semifinală, reprezentativa Poloniei a învins cu 3-1, pe seturi 23-25, 25-21, 25-20, 25-21, Slovenia, formaţie antrenată de Giani Creţu, cel care a condus echipa în finala cu Italia, pierdută cu 3-2, acum 2 ani.