„Voluntarii – Ambasadori ai Societății Civile”

0
290

Asociația Vasiliada în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „CORFOO Vzw” din Belgia – Bruxelles și Asociația „ASOCROM” din Spania-Barcelona implementează în aceasta perioadă proiectul „Voluntarii – Ambasadori ai Societății Civile”, finanțat de Departamentul Românii de Pretutindeni prin Programul Societatea Civilă. Proiectul are ca scop Dezvoltarea unui Serviciu Social de Urgență și a unui Sistem de Voluntariat Performant în cadrul celor două organizații non-guvernamentale din Barcelona și Bruxelles, partenere în proiect.

În cadrul proiectului, 60 de voluntari activi de la nivelul comunităților românești și ai celor doua organizații non-guvernamentale din Spania si Belgia vor fi formați în domeniile Managementul Voluntariatului Social și Atragerii de Resurse (Fundraising), printr-un program intensiv de training în vederea dezvoltării capacității organizaționale.

De asemenea, prin proiect se va crea un Serviciu Social de Urgențe pentru instituirea unor măsuri de protecție și sprijin acordat grupurilor vulnerabile de la nivelul comunitatilor românești și aflate în evidențele celor două organizații partenere. Consolidarea schimbului reciproc de experiență dintre membrii participanți la training și echipa solicitantului se va realiza  prin intermediul unui Schimb de  Bune Practici în România, care va avea loc în luna octombrie.

Proiectul finanțat prin Departamentul Românii de Pretutindeni promite Dezvoltarea sustenabilă a Relațiilor cu Diaspora, în special cu Organizațiile Non-Guvernamentale, contribuind astfel la îmbunătățirea serviciilor sociale și de voluntariat destinate Societății Civile și grupurilor vulnerabile.