Poliţiştii doljeni, “BLITZ” la Giurgiţa, cu cocaină

0
385

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au continuat acțiunile tip ’’BLITZ’’, în localitatea Giurgița. Astel, polițiști ai Serviciului Rutier Dolj și cei ai Polițiilor Băilești și Segarcea au acționat ieri, în intervalul orar 17.00-19.00, în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză sau care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.445 de lei, dintre acestea 18 au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză, patru au fost aplicate bicicliștilor, iar nouă pentru alte abateri. Totodată, a fost constatată o infracţiune la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare. Astfel, La ora 17:15, pe Drumul Județean 561, în localitatea Giurgița, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Cerăt. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală , unde i-au fost prelevate mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.