Salonul Naţional „EVA XXI”, deschis şi la Craiova

0
391

Afis-EVA-micÎn organizarea Centrului International de Artă România din Slatina, Clubului Fotografic ALUTUS din Slatina şi Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova se deschide astăzi, ora 19.00, Salonul Naţional „EVA XXI”, ediţia a IV-a. Expoziţia fost vernisată la 6 martie 2015, în Slatina, apoi a fost itinerată în mai multe oraşe ale ţării, acum ajungând şi la Craiova.

Potrivit col. (r.) Mircea Anghel, preşedintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, evenimentul are vechi tradiţii în oraşul de pe Olt, fiind primul salon din ţară destinat în exclusivitate „eternei EVE”. «În anul 2015, organizatorii s-au gândit că ar fi bine să realizeze un „salon de autori” – evident, tot cu aceeaşi tematică. Astfel, Valeru Ciurea, preşedintele fotoclubului oltean, a invitat cinci artişti fotografi din ţară pentru a expune fiecare câte opt lucrări, portrete ale „Evelor”, aşa cum le „văd” fiecare dintre ei. A fost o mare onoare pentru fotoclubul nostru să constate că trei dintre colegi au fost invitaţi să participe cu câte o colecţie de opt lucrări», a precizat col. (r.) Mircea Anghel – A.FIAP, Hon.FICS, referindu-se atât la domnia sa, cât şi la Alexandra Fira şi Livia Corcoveanu. Din ţară au fost invitaţi Adela Lia Rusu – A.FIAP (Oradea) şi Ioan Nicolae (Bucureşti).

Salonul Naţional „EVA XXI” poate fi vizitat la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova timp de două săptămâni, zilnic, de luni până duminică, inclusiv, între orele 8.00 şi

20.00. Accesul publicului este liber.

Adela Lia Rusu -  My favorite time

Alexandra Fira - 5

Alexandra Fira - 8

Livia Corcoveanu - Eva-1

Adela Lia Rusu -  Hair in The Wind