Primarul Lia Olguţa Vasilescu a deschis noul an şcolar la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, elită a învăţământului

0
346

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi-a deschis, ieri, porţile unui nou an şcolar, în prezenţa primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, şi a inspectorului general adjunct, Nicuşor Cotescu. La festivitatea de deschidere, elevii claselor pregătitoare au creat atmosfera plină de emoţie şi entuziasm. Înconjuraţi de părinţi, micuţii priveau cu uimire nedisimulată spre noii lor colegi, spre doamnele învăţătoare. Buchetele de flori şi vioiciunea specifică copilăriei au îndepărtat, măcar pentru câteva minute, grijile cotidiene ale părinţilor prezenţi la festivitate. Părinţii şi bunicii nu au ratat ocazia să imortalizeze prin fotografii individuale şi de grup şi chiar mici filmuleţe candoarea elevilor, ce făceau primii lor paşi spre cea mai importantă instituţie de învăţământ a Doljului şi nu numai.

Bursele pentru performanţă vor continua

În discursul său, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că se află pentru ultima oară în această calitate oficială la festivitatea de deschidere. Motivul este unul cât se poate de firesc. „Începând cu anul şcolar 2016-2017 vin ca mămică de bobocel de clasă pregătitoare”, a punctat Lia Olguţa Vasilescu. „De trei ani încoace se premiază performanţa. 35% din elevii ce studiază în Craiova primesc burse de la municipalitate. Am premiat în fiecare an elevii olimpici, profesorii lor şi, de anul acesta, vom premia inclusiv elevii care vor lua nota 10 la Bacalaureat. Am făcut acest pas, deja, pentru cei care au luat nota maximă, anul trecut. Vă urez mult succes în noul an şcolar şi, încă o dată, vă asigur că suntem alături de dumneavoastră”, şi-a încheiat mesajul primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

În premieră, Fundaţia „Fraţii Buzeşti” şi-a onorat olimpicii

Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a fost prezent la festivitate Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct. Acesta a transmis cadrelor şi elevilor felicitările conducerii I.S.J Dolj pentru faptul că reuşesc să menţină această unitate de învăţământ pe cea mai înaltă treaptă a podiumului unităţilor reprezentative din Dolj şi din ţară. „Nu este un lucru mărunt, este un lucru foarte important. Vă felicit, dragi colegi, pentru măiestria de care daţi dovadă în obţinerea acestor minunate performanţe cu aceşti minunaţi copii”, a menţionat Nicuşor Cotescu. Reprezentantul I.S.J. Dolj a mai dorit să arate că, în premieră, conducerea municipalităţii craiovene, încă de la preluarea mandatului, a premiat cei mai buni olimpici şi profesorii lor şi pe cei care au obţinut nota 10 la Bacalaureat. Dan Mircea Mirea, medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Biologie, pregătit de prof. Genelia Petrescu, şi Denis Mită, medaliat cu argint la Olimpiada Balcanică de Informatică, pregătit de prof. Marinela Dochia, au fost premiaţi la festivitatea de deschidere. Premiile oferite de Fundaţia „Fraţii Buzeşti” le-au fost înmânate acestora de primarul Lia Olguţa Vasilescu. Primul va pleca la studii la Universitatea Cambridge din Londra, iar al doilea este, acum, student în Bucureşti, la Facultatea de Matematică-Informatică.