Cuiele bătute-n cap i-au adus moartea deţinutului de la PMS Craiova decedat la spital

0
396

Deţinutul de 36 de ani, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, care a decedat, în dimineaţa zilei de 8 septembrie a.c., la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, făcuse insuficienţă cardio-respiratorie ca urmare a unui abces intracranian. Asta arată concluziile preliminare transmise de medicii legişti anchetatorilor după efectuarea autopsiei. Se pare că anterior deţinutul se automutilase în repetate rânduri bătându-şi cuie în cap, iar acum a făcut o infecţie ce i-a fost fatală. Bărbatul era încarcerat din anul 2008 la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj continuă cercetările în acest caz.

Reamintim că Gheorghe Vlad, de 36 de ani, din Iaşi, care executa la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, a decedat pe 8 septembrie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde fusese adus cu o zi înainte. Potrivit reprezentanţilor unităţii de detenţie, deţinutului i s-a făcut rău, a fost solicitată o ambulanţă SMURD care l-a transportat la spital, însă dimineaţa, în jurul orei 7.10, a murit. Ca urmare a sesizării venite de la reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj s-a deschis un dosar vizând moartea deţinutului. Trupul acestuia a fost dus la morgă, pentru efectuarea autopsiei.

Sancţionat de peste 100 de ori

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, din concluziile preliminare înaintate de medicii legişti după efectuarea autopsiei rezultă că moartea bărbatului de 36 de ani a survenit ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii provocată de un abces intracranian cauzat de pătrunderea în cutia craniană a unuia sau mai multor obiecte metalice ascuţite. Mai exact, unul din cuiele pe care şi le-a bătut anterior în cap i-a provocat o infecţie ce i-a adus sfârşitul. Conform anchetatorilor, deţinutul Gheorghe Vlad era încarcerat la PMS Craiova din anul 2008, fiind condamnat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi era departe de un deţinut model. În dosarul său s-au înregistrat în această perioadă aproape toate încălcările regimului de detenţie, de la automutilare (şi-a înfipt în repetate rânduri cuie sau alte obiecte ascuţite în cap) şi până la bătăi cu alţi deţinuţi, fiind sancţionat de peste 100 de ori. În încercarea de a-l aduce pe calea cea bună, a beneficiat de consiliere psihologică individuală, rămasă, însă, fără rezultat. Ancheta în cauză continuă. „Se aşteaptă raportul medico-legal, întrucât până acum avem doar concluzii preliminare, iar cercetările şi audierile în cauză continuă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care a survenit decesul deţinutului”, ne-a declarat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.