Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din judeţul Dolj, făcând parte din Alianţa Colegiilor Centenare din România. În luna noiembrie a anului 2012 Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a acordat pentru prima oară Placheta şi Diploma aniversară „Nicolae Iorga” Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova pentru activitatea educativă desfăşurată şi pentru performanţele profesionale înregistrate în cei 130 de ani de existenţă. Premiile naţionale şi internaţionale obţinute în fiecare an de către elevii celui mai bun liceu din Craiova dar şi din Dolj arată că “Aici se învaţă carte!”. Directorul C. N. “Fraţii Buzeşti”, Zamfirică Petrescu, spune că “pepiniera este deja formată” şi nu ezită să-şi încurajeze colegii şi elevii, spunându-le de fiecare dată că “se poate!”.
Domnule director, anul şcolar 2013-2014 a fost unul foarte bogat în privinţa rezultatelor la olimpiade pentru Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”. Care sunt ultimele premii internaţionale adăugate în palmaresul liceului?
Este adevărat că elevii noştri obţin premii şi medalii la toate concursurile la care participă. În această vară elevul Mircea Dan Mirea a mai adus liceului încă două medalii internaţionale – este vorba de o medalie de argint obţinută la Olimpiada Internaţională de Biologie din Indonezia şi o medalie de aur pe care a câştigat-o la Olimpiada Internaţională de Lingvistică din China, Beijing. Acum este în clasa a XII-a, un an decisiv pentru el, dar în mod sigur, datorită rezultatelor deosebite, calea acestui elev este deschisă către viitor De asemenea, un elev care ne-a făcut cinste este Mihai Popa, acum student la Londra. Există o înţelegere din partea cadrelor didactice în ceea ce-i priveşte pe aceşti elevi, dar asta nu înseamnă că ei nu îşi fac datoria de elev. Lucrează sub îndrumarea profesorilor, totul se face dirijat. Aceste rezultate se datorează de-o potrivă elevilor şi cadrelor didactice, pentru că oricât de inteligent este un elev, dacă nu are şi sprijin nu ştiu dacă ar putea să se pregătească singur pentru un astfel de nivel. Este vorba de o muncă susţinută.
Unitatea de învăţământ pe care o conduceţi se clasează în fiecare an pe primele locuri în topul celor mai bune licee din ţară. Cărui fapt se datorează aceste rezultate remarcabile?
Este un lucru bun. Am avut mereu sprijinul colegilor mei în pregătirea elevilor, dar este vorba şi de sprijinul părinţilor care fac eforturi pentru a asigura copiilor pregătirea necesară. Nivelul foarte ridicat la care s-a ajuns cere efort suplimentar pentru a continua ceea ce s-a clădit până acum. Anul trecut, când am văzut rezultatele obţinute, mă gândeam că nu se poate mai mult de atât şi îmi spuneam că trebuie măcar să ne menţinem la nivelul la care am ajuns, dar timpul a dovedit că se poate şi mai mult. Chiar asta le-am spus colegilor mei şi elevilor: se poate! Atâta timp cât Mircea Dan Mirea este elevul nostru, şi cât vin din urmă elevi la fel de bine pregătiţi, nu ne facem probleme. Deja doi dintre copiii care sunt acum în clasa a X-a s-au calificat în lotul lărgit pentru Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene, lotul lărgit fiind format din patru la nivel naţional. Pepiniera este deja formată, iar dorinţa lor de a participa la concursuri este foarte mare. S-a format o concurenţă serioasă între ei, iar acesta este un lucru extraordinar.
În fiecare an elevii C. N. “Fraţii Buzeşti” obţin cele mai bune rezultate la examenele naţionale. Cum reuşeşte liceul să-şi menţină blazonul?
Şi rezultatele la examenele naţionale au fost foarte bune. Jumătate din elevii noştri au obţinut medii foarte mari la Evaluarea Naţională au rămas tot la C. N. “Fraţii Buzeşti”. De asemenea, la Bacalaureat ne-am clasat şi de această dată pe primul loc la nivel judeţean cu o rată de promovabilitate de sută la sută. Dar rezultatele nu ne surprind. Este o muncă de autodepăşire continuă şi constantă, astfel încât inevitabil, apar rezultatele. Este rezultatul multor renunţări atât din partea elevilor dornici să facă performanţă cât şi a profesorilor lor. Este o balanţă care înclinată în sensul dăruirii în această muncă.
De ce aleg elevii cei mai buni să înveţe la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”?
Când aleg să vină aici, elevii o fac cu un scop: “vreau să fiu printre cei care au premiile cele mai mari”. Cred că această competiţie întrei ei duce la rezultate foarte bune. Sunt ambiţioşi, ştiu ce au de făcut şi cred că acesta este “secretul”. Desigur, sunt şi sprijiniţi, au şi bază materială bună. Se ştie ce regim de muncă adoptă elevii din această şcoală şi orice părinte responsabil doreşte siguranţă sub toate aspectele pentru copilul lui.
Care sunt cele mai de seamă realizări din anul şcolar 2014-2015?
Rezultatele obţinute de către elevii noştri şi rezultatele pe care le are şcoala la nivel judeţean şi naţional. Pe de altă parte, aş putea spune că s-au făcut multe. Am reuşit să modernizăm laboratoarele de informatică, să mai achiziţionăm 30 de laptopuri şi mobilier. De asemenea, am reuşit să finalizăm construirea unui zid de sprijin şi am reuşit să obţinem promisiunea că vom avea fondurile necesare pentru schimbarea acoperişului de la clădirea centrală, aceasta fiind o problemă apăsătoare pentru noi pentru că avem probleme de fiecare dată când plouă mai mult.
Personalităţi care au absolvit Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”
Printre membrii marcanţi ai Academiei Române se află un număr mare de absolvenţi ai Liceului „Fraţii Buzeşti”: Ştefan Berceanu, Paul Alexandru Georgescu, Mihnea Gheorghiu, Ilie Murgulescu, Marin Sorescu, Ştefan Ştefănescu, Radu Voinea, Titu Georgescu. Ilie Murgulescu şi Radu Voinea au ocupat fotoliul de preşedinte al Academiei Române, şi prof. Irinel Popescu, primul medic din România care a realizat un transplant hepatic în ţară
Ca fost absolvent al acestui distins liceu (promotia LFB: 1963-1967), caruia i-am adus 5 recorduri nationale si nenumarate titluri nationale la aruncarea sulitei, imi indrept, cu dragoste si recunostiinta, gandurile mele catre dascalii lui, de ieri, de azi si de maine !
Comments are closed.