Finalul a salvat amicalul: Wattens – Craiova 1-3

0
757

Preţ de un meci şi 81 de minute, Universitatea nu marcase în amicale din Austria. În ultimele minute a făcut-o de 3 ori şi a reuşit să câştige cu 3-1 amicalul cu Wattens. În prima oră de joc, pe teren au fost rezervele obişnuite ale Craiovei, care nu s-au descurcat prea bine cu echipa care a terminat pe ultimul loc în prima ligă austriacă. Pentru ultima jumătate de oră, pe teren s-a aflat formula de bază, care a făcut diferenţa.

În debutul jocului, Tudorie a primit cadou de la adversari mingea în careul advers, s-a fâstâcit când s-a văzut singur cu portarul şi a pasat la un fundaş austriac.  Scorul ocaziilor a fost egalat la jumătatea primei părţi şi tot un nou-venit la Universitatea a fost în prim-plan. Papp a gafat în propriul careu oferindu-le austriecilor o şansă nesperată, dar Popescu a intervenit imediat. Papp nu pare nici pe departe pregătit să joace nici măcar într-un meci amical, gafând în serie chiar şi contra unei echipe modeste precum Wattens, după ce în meciul cu Plzen a fost coautor al golului al doilea al cehilor. Tudorie avea să aibă execuţia primei părţi, dar nu la poarta adversă, ci în careul propriu, când a degajat de pe linia porţii, în urma unui corner. În schimb, pe faza ofensivă, vârful împrumutat de la Arsenal Tula a fost invizibil, cu excepţia şansei primite şi irosite în start. Nici Screciu nu a mai arătat la fel de bine ca în partida cu Plzen, şi la el se observă pauza de doi ani în care nu a mai jucat, la Genk.

După ce au intrat titularii obişnuiţi, viteza jocului a crescut, iar diferenţa s-a făcut în consecinţă şi pe tabelă. Koljic a deschis scorul (82), dintr-un penalty scos de Cicâldău. În minutul următor, Wattens a egalat, în urma unei faze fixe, prin Kelvin Yeboah, nepotul fostului internaţional ghanez, Tony Yeboah, care a făcut carieră la Frankfurt. Imediat, Pigliacelli s-a opus unei rapide remontada. Craiova a revenit în avantaj, tot datorită lui Koljic (86), care a reluat cu capul centrarea lui Nistor. În minutul 90, Cicâldău a transformat un penalty obţinut de Ivan.

Au început meciul: L. Popescu – Mitran, Papp, Acka, Vătăjelu – Screciu, Danciu, Ivanov – Bărbuţ, Tudorie, Baiaram.

După o oră de joc au intrat: Pigliacelli – Vlădoiu, M. Constantin, Bălaşa, Bancu – Mateiu, Nistor, Cicâldău – Ivan, Koljic, Mihăilă.

Pentru Wattens au început meciul: Turner – Behounek, Gugganig, Pranter, Linsbichler, Toplitsch, Rieder, Naschberger, Anselm, Koch, Buchacher. Au intrat: Unger, Nitzlander, Golles, Neurauter, Lauf, Yeboah, Hager, Celic, Bruno Soares. Antrenor: Thomas Silberberger.

În primul amical din stagiul din Austria, Universitatea Craiova pierduse cu 2-0 în faţa vicecampioanei Cehiei, Viktoria Plzen. Oltenii joacă primul meci al sezonului peste o săptămână, sâmbătă, 22 august,de la ora 21, în deplasare, cu Sepsi.