Bayern a maltratat-o iar pe Barcelona

0
574

La 7 ani după ce a umilit-o cu 7-0 în dublă manşă, în semifinalele Champions League, Bayern a demolat-o pe Barcelona din nou, de această dată într-un singur meci, în sferturile competiţiei. Succesul era preconizat, după cum s-au comportat cele două în acest sezon, dar măcelul care s-a conturat nu era anticipat. Pique, Messi, Muller, Boateng, Alaba şi Thiago, ultimul pe atunci în blaugrana, au participat şi la duelurile din 2013. De această dată, Thiago nu a mai fost soluţie de final pentru Barca şi a coordonat atacurile letale ale bavarezilor, extrem de motivaţi, mult mai bine pregătiţi fizic, angrenaţi într-un presing devastator şi o ofensivă nimicitoare pe tot parcursul meciului de pe arena Da Luz. Preţ de 90 de minute, catalanii au fost în corzi, iar pe final Coutinho a intrat şi el să completeze coşmarul, reuşind o dublă şi un assist. Nu le-a sărbătorit, fiindcă în curând va trebui să revină în celălalt vestiar. Este o umilinţă fără precedent într-un meci al Barcelonei în epoca modernă, iar primul care a plătit este antrenorul Setien.

În semifinale, Bayern întâlneşte învingătoarea dintre City şi Lyon, meci programat azi, dar Bayern nu pare să aibă vreun challenger serios în acest sezon, în care a demolat-o şi pe finalista de anul trecut, Tottenham, cu 7-2, chiar la Londra.

Barcelona – Bayern 2-7 (Alaba 7 aut., L. Suarez 57 / Muller 4, 30 Perisic 22, Gnabry 27, Kimmich 63, Lewandowski 82, Coutinho 85, 88)
  • Barcelona: ter Stegen – Semedo, Pique, Lenglet, Alba – S. Roberto (46 Griezmann), Busquets (70 Fati), De Jong – Messi, Suarez, Vidal. Antrenor: Quique Setien
  • Bayern: Neuer – Kimmich, Boateng (76 Sule), Alaba, Davies (84 Hernandez) – Thiago, Goretzka (84 Tolisso) – Gnabry (76 Coutinho), Muller, Perisic (67 Coman) – Lewandowski.  Antrenor: Hans-Dieter Flick