Copa Libertadores: San Lorenzo, pentru prima oară câştigătoare

0
418

După ce s-a impus în manşa retur a finalei cu 1-0 în faţa paraguayenilor de la Nacional Asuncion, echipa argentiniană San Lorenzo şi-a adjudecat, pentru prima dată în istoria clubului, Copa Libertadores. Prima manşă a finalei se încheiase nedecis, 1-1. Copa Libertadores este echivalentul Ligii Campionilor în America de Sud. Nestor Ortigoza a marcat din penalty unicul gol al meciului, în minutul 36. Paraguayenii pot avea regrete, pentru că au dominat întâlnirea şi au primit un gol împotriva cursului jocului. San Lorenzo se alătură prin această izbândă altor gomoase echipe argentiniene, precum Boca Juniors, River Plate, Independiente, Argentinos Juniors, Estudiantes La Plata, Velez Sarsfield şi Racing Club. Ca un detaliu, antrenorul Edgardo Bauza, deja titrat în 2008, cu clubul ecuadorian Liga de Quito, devine primul coach care câştigă Copa Libertadores cu două cluburi din ţări diferite. Suporter din copilărie a celor din San Lorenzo, Papa Francisc, la Vatican, ar fi spus, miercuri, că „astăzi este o zi specială”, cu referire la finală. Săptămâna viitoare, o delegaţie a clubului San Lorenzo, a anunţat vicepreşedintele Marcelo Tinelli, se va deplasa la Vatican pentru a prezenta Cupa.