Dolj: Polițiștii au verificat modul de asigurare a pazei la unitățile care operează cu valori monetare

0
369

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, în perioada 03-12 iulie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat o acţiune pentru verificarea modului de asigurare a pazei şi securităţii instituțiilor de creditare din categoria organizațiilor cooperatiste și instituțiilor financiar nebancare. La activitate au participat 35 de poliţişti, atât din cadrul serviciului, cât şi din cadrul subunităţilor/secţiilor de poliţie urbane şi rurale. Astfel, oamenii legii au verificat 52 de obiective, 2 societăţi care efectuează transport valori şi 52 de sisteme de alarmare la efracţie. De asemenea, poliţiştii au controlat şi 47 de echipaje de intervenţie la evenimente şi 6 agenţi pază. În cadrul acestei activităţi, poliţiştii au efectuat instruiri ale personalului unităţilor verificate şi ale agenţilor de pază şi intervenţie. Oamenii legii au vizat atât prevenirea şi combaterea victimizării personalului, cât şi prevenirea producerii unor evenimente negative ce ar putea afecta activitatea economico-financiară a acestor instituţii.