O fregată românească a fost integrată într-o grupare navală NATO

0
408

fregataFregata românească „Regina Maria” va intra de săptămâna viitoare în componenţa grupării navale NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group 2), urmând să participe şi la exerciţiul multinaţional Sea Shield 16.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, fregata „Regina Maria” intră în gruparea navală SNMG-2 pentru a doua dată anul acesta, după ce a mai participat la operaţiunea de supraveghere a traficului maritim din Marea Neagră, executată în luna aprilie, împreună cu fregata canadiană HMCS Fredericton.

Ea se va afla în componenţa grupării navale în perioada 18 iulie – 4 august, alături de fregata canadiană HMCS 339 Charlottetown, cu elicopter ambarcat (nava comandant) şi de fregata poloneză ORP General Tadeusz Kosciuszko, pentru a executa misiuni specifice în Marea Neagră.

Până duminică, 17 iulie, fregata desfăşoară acţiuni pe mare în cadrul exerciţiului multinaţional BREEZE 16, în apele teritoriale ale Bulgariei şi în apele internaţionale ale Mării Negre. Ulterior, între 18 şi 22 iulie, navele vor participa şi la exerciţiul multinaţional Sea Shield 16, organizat de Statul Major al Forţelor Navale Române.

Fregata „Regina Maria” este cea de-a doua navă militară românească aflată în această lună în compunerea unei grupări navale NATO, prima fiind dragorul maritim „Sublocotenent Alexandru Axente” (DM-30), care execută misiuni de luptă împotriva minelor marine, ca parte a grupării navale NATO SNMCMG-2, în perioada 1-28 iulie. (Mediafax)