Liga Europa: Gafa lui Grahovac, din prelungiri, privează Iaşiul de o victorie istorică

0
276

CSMS Iaşi, debutantă în competiţiile continentale, a terminat la egalitate, scor 2-2, pe teren propriu, în compania croaţilor de la Hajduk Split,  în prima manşă a turului doi preliminar din Liga Europa. Gruparea din Copou a avut 2-0 încă de la jumătatea primei reprize, după reuşitele lui Adrian Cristea (19) şi Piccioni (24). Hajduk a revenit în joc odată cu punctul lui Ohandza (48), pentru ca rezultatul final să fie stabilit de Ahmed Said (90+5), care a înscris cu un şut modest de la 30 de metri, profitând de o uriaşă eroare a goalkeeperului Grahovac.

Returul e programat joia viitoare.