Atentatul de la Nisa: Ce se ştie despre şoferul camionului?

0
320

carsIdentitatea autorului atentatului nu a fost confirmată oficial. El a ucis 84 de persoane, iar 18 sunt răniţi în stare gravă. Camionul de 19 tone a fost oprit nu departe de palatul Mediteraneean, după ce mai multe gloanţe au lovit parbrizul. Dacă „Le Monde” vorbeşte de un tunisian care trăieşte în Franţa, alte surse evocă un franco-tunisian sau un francez de origine tunisiană, în vârstă de 31 de ani, domiciliat în Nisa. Cu toate acestea, potrivit unui document găsit în camion, suspectul este un resortisant tunisian, născut în 1985, rezident în Nisa, şi poseda un „carte de sejour”. Potrivit unei surse de poliţie, şoferul era cunoscut pentru infracţiuni de drept comun, în principal cu violenţe. El nu dispunea de o fişă S, pe care au au cei care se află în atenţia Serviciului de Informaţii pentru radicalizarea lor. Primarul Christain Estrosi a evocat faptul că şoferul camionului era în posesia unor „arme grele”, pe care le avea la bordul camionului. El a căutat să facă maximum de victime.