Accidentul feroviar din Italia ar avea la origine o confuzie între două trenuri

0
346

trenuriitaliaControlorii de trafic feroviar au confundat trenurile, situaţie care a condus la producerea accidentului feroviar din Italia, afirmă unii călători, explicând că, înaintea producerii dezastrului, au fost coborâţi dintr-o garnitură feroviară şi urcaţi în alta, care a pornit rapid căci avea întârziere. Potrivit unor călători şi rude ale victimelor citaţi de ziarul La Repubblica, problemele ar fi fost în gara Andria. Pasagerii au fost coborâţi dintr-un tren cu care ajunseseră în această gară şi care oprise pe Linia 1. Pasagerilor li s-a spus să coboare din acel tren şi să urce în altul, care era staţionat pe Linia 2. După urcarea pasagerilor, acel tren a plecat rapid din gară, pentru că acumulase întârziere şi trebuia să o recupereze. Trenul a intrat pe un segment cu o singură linie şi s-a lovit frontal cu altul, care venea din sens opus, din Corato. Martorii susţin că aceasta ar putea fi cauza accidentului: controlorii de trafic din Andria au fost atenţi să nu plece trenul de la Linia 1, neobservând că a plecat altă garnitură. Traficul pe segmentul de cale ferată pe care a avut loc accidentul era dirijat prin telefon, printr-un sistem învechit, astfel că anchetatorii italieni se concentrează pe ipoteza unei erori umane. Două trenuri s-au lovit frontal, marţi la prânz, în zona Ruvo-Corato, în regiunea italiană Puglia, la periferia oraşului Bari. Accidentul a avut loc pe un segment feroviar cu o singură linie. Bilanţul victimelor este de 23 de morţi şi 50 de răniţi. Alte patru persoane sunt dispărute. Procuratura din orăşelul Trani a declanşat o anchetă privind omor multiplu din culpă şi vătămări corporale multiple din culpă, principala ipoteză fiind cea a unei erori umane.