„Maratonul păpuşilor” continuă cu spectacolul „Ţi-a ieşit coşaru-n drum”

0
387

Proiect al Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”, derulat în perioada estivală, „Maratonul păpușilor” continuă! După ce, între 1 și 7 iulie, au fost așteptați să vadă „Beatles, my love”, copiii sunt invitați acum la spectacolul „Ţi-a ieşit coşaru-n drum”, cu Alla Cebotari şi Ionica Dobrescu. Reprezentații au loc zilnic, începând de astăzi până duminică, 20 iulie, inclusiv, cu începere de la ora 19.30, în aer liber – Piața „William Shakespeare” (esplanada Teatrului Național).

„Maratonul păpușilor” va continua cu spectacolele „Parodii cu păpuși” (27-31 iulie), „Autobuzul cu păpuși” (7-14 august), „Prietenii Motanului Încălțat” (15-20 august) și „La joacă prin lumea poveștilor” (22-27 august). „Este un program care nu urmăreşte bifarea tradiţionalei deja stagiuni estivale, ci demonstraţii de mânuire, de dibăcie şi dexteritate specifice păpuşarilor”, declara, la debutul proiectului, Adriana Teodorescu, managerul Teatrului „Colibri”.

«Păpuşi din spectacolele actuale sau păpuşi uitate din spectacole „pensionate”, inclusiv costume și decoruri, nu vor ajunge, ca altădată, la lada cu gunoi, ci vor reveni în atenţia publicului, ca într-o expoziţie vivantă şi muzicală. Craiovenii vor vedea lucruri impresionante și nu spun vorbe mari. Vrem să le arătăm ce înseamnă să fii păpușar și cât de dificil este. E o muncă foarte grea! Cine zice că păpușăritul este o joacă se înșeală amarnic”, a mai spus managerul