Summit-ul zonei euro, amânat

0
341

Perspectiva unui summit de criză pentru salvarea monedei euro este amânat de mai multe zile. Dezacordurile dintre Paris şi Berlin sunt la ordinea zilei, motivându-se că doresc pregătiri prealabile serioase şi un plan solid, înaintea unei operaţiuni de mare spectacol, dictată de urgenţă. Germania a fost prima care a aruncat apă rece asupra convocării şefilor de stat şi de guvern, încă de vineri, la Bruxelles. Nu există un proiect concret pentru un asemenea summit, a afirmat, miercuri dimineaţa, un purtător de cuvânt. Teoretic, atât Angela Merkel, cât şi Nicolas Sarkozy, rămân deschişi summit-ului dedicat zonei euro. Dar, din prudenţă, sau din alte motive, data ţinerii acestuia a fost mereu amânată. Bruxelles-ul confirmă că decizia va fi luată în timp util. În cadrul zonei euro, nu puţini se tem de o confuzie între viteză şi precipitare. Irlandezul Enda Kenny „nu vede interes pentru o întâlnire care nu va trata problemele de fond”. La rândul său, premierul grec George Papandreou recunoaşte că Europa „n-are dreptul la eroare”. Reticenţa Angelei Merkel nu ţine numai de absenţa acordului invocat, spune o sursă europeană. Cancelarul german, adesea descris ca un obstacol în calea consensului, nu doreşte ca, prinsă într-o campanie mediatică, să facă, apoi, concesii colegilor săi. La începutul săptămânii, miniştrii de finanţe au eşuat asupra unui plan secund de ajutor acordat Greciei. Unii dintre aceştia, precum omologul lor german, doresc un angajament ferm din partea sectorului privat, ca o condiţie politică sine qua non. Alţii, aidoma omologului francez şi BCE, consideră acest dosar extrem de exploziv în plină febrilitate financiară. Eurogrupul a făcut deja un viraj de 180 de grade, spre satisfacţia Berlinului, dar şi a Olandei şi Finlandei, ca şi premisă în reeşalonarea sau restructurarea datoriilor greceşti. Numai că, deşi Grecia se află sub controlul UE şi FMI, agenţiile de rating continuă să-i aplice lovituri de cuţit, în pofida încercărilor ţărilor europene de salvare. După Standard&Poor’s şi Moody’s a venit momentul ca şi Fitch să declaseze sever Grecia, apropiind-o de statutul de ţară în faliment. Fitch invocă amânarea UE şi FMI de a prezenta un nou plan de ajutor „credibil şi susţinut”. Motiv pentru care ministrul elen al Finanţelor, Evangelos Venizelos, a şi declarat: „Este de neînţeles faptul că Fitch a făcut acest anunţ astăzi, în ciuda faptului că, deja, calendarul acţiunilor ţărilor din zona euro şi FMI a fost decis şi este cunoscut”. Agenţia de rating a remarcat, de asemenea, multă incertitudine privind rolul creditorilor privaţi în planul şi perspectivele macroeconomice ale ţării. Pentru a evita falimentul Greciei, anul viitor, UE, FMI şi creditorii privaţi trebuie să se pună de acord, la începutul acestei luni, potrivit agenţiei. În timp ce liderii UE din zona euro încearcă să se pună de acord asupra datei unui summit extraordinar, FMI a reiterat, miercuri, că aşteaptă noi angajamente ale Europei înaintea asumării propriilor responsabilităţi. FMI a anticipat, pentru Grecia, o scădere a PIB-ului de 3,9% în 2011, faţă de 3% anul trecut. Paradoxal, Italia a primit un raport favorabil de la Fitch, agenţia de rating arătându-se satisfăcută de planul de austeritate, care prevede economisirea a 40 de miliarde de euro, ce urmează a fi votat astăzi de Parlament, pentru atingerea obiectivelor de reducere a deficitului. Această opţiune a Fitch este oarecum surprinzătoare după ce Standard&Poors şi Moody’s avuseseră zilele trecute un alt punct de vedere.