CM 2026: Intră în competiţie Spania şi Belgia

0
63

Campioana europeană en-titre, Spania intră în competiţie la Cupa Mondială astăzi, de la ora 19, întâlnind naţionala Capului Verde, în grupa H. Selecţionerul Luis de la Fuente l-ar putea menaja pe Yamal, care a fost accidentat aproape 2 luni, în atac fiind pregătiţi Oyarzabal, Ferran Torres şi Baena. „Rechinii albaștri” sunt debutanţi la Mondiale, după ce au câștigat grupa de calificare în care se afla și Camerun. În poartă este veteranul de 40 de ani, Vozinha, iar un alt veteran, Ryan Mendes, conduce ofensiva.

Tot în grupa H, la ora 01.00, se dispută meciul Arabia Saudită – Uruguay. Arabia Saudită revine la un campionat mondial în SUA, acolo unde s-a făcut remarcat Al Owairan, cu celebra sa reuşită contra Belgiei. Acum două luni, Arabia Saudită și-a schimbat selecționerul, în locul Herve Renard fiind Giorgios Donis de la Al-Khaleej. Uruguay este sub comanda lui Marcelo Bielsa, iar în teren starul este Fede Valverde de la Real Madrid, în timp ce fostul “cormoran” Darwin Nunez va fi sprijinit în atac de Pellistri de la Panathinaikos.

Tot azi, de la ora 22.00, în grupa G se joacă Belgia – Egipt. Naționala pregătită de Rudi Garcia îi are în lot pe veteranii De Bruyne şi Lukaku, dar ambii au fost mai mult accidentaţi la Napoli în sezonul trecut. Nici starul “faraonilor”, Mohamed Salah, nu a avut o stagiune reuşită la Liverpool. Egiptenii au mai jucat la Mondiale în 1934, 1990 și 2018 și nu au câștigat nicio partidă.

De la ora 04.00, se joacă Iran – Noua Zeelandă, în grupa G.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *