În timp ce FCSB îl ia pe Ştefănescu, Craiova transferă “Paradiţii din Caraibe”

0
2184

Dacă FCSB l-a transferat pe olteanul Marius Ştefănescu, o certitudine, cel care a penalizat Ştiinţa cu orice ocazie, la Craiova se merge tot pe experimente gen Meza Colli în plan ofensiv. În timp ce Becali l-a suflat Craiovei pe Băluţă şi cu el a luat titlul, Craiova îl aşteaptă de 6 ani pe Markovic să slăbească, pe Koljic să scape de accidentări şi pe Ivan să-i treacă “postul” de 8 luni în care nu marchează. Şi probabil pleacă şi Mitriţă până la finalul anului…

Presa din America Centrală a anunţat ce transferuri vrea să facă Universitatea Craiova în atac. Astfel, în Bănie vor ajunge doi pitici, un costarican de 1,78 de la Alajuelense, Carlos Mora, şi un cubanez de la Saprissa, Luis Paradela, care probabil n-a avut înălţime pentru a se face boxer (are 1,69 metri) şi s-a apucat să bată mingea. “Paradiţii” sunt aşteptaţi în curând la Craiova, echipă care face alte experimente pentru a se bate pentru locurile 3-4, care însă ar fi destul de greu de obţinut în sezonul următor, în condiţiile unor astfel de achiziţii. Frustrant este însă că se fac eforturi financiare în mercato, sunt cheltuite sume importante pentru transferuri, numai că alegerile lasă de dorit. S-au plătit 300.000 de euro pe Blesa, care nu s-a ridicat nici măcar la nivelul lui Atanas Trică, antrenorii preferând să facă improvizaţii decât să-l folosească pe spaniol, care a fost împrumutat acum în campionatul gruzin. Lipsită de un fundaş dreapta veritabil de câţiva ani, Craiova l-a adus pe Soiri pentru a fi a treia variantă pe post, după eterna promisiune Vlădoiu şi reprofilatul Căpăţână. În acelaşi timp, toţi fundaşii centrali, fără excepţie, au probleme medicale constant, Maldonado, Badelj, Screciu şi Zajkov acuzând periodic accidentări, macedoneanul dobândindu-le la echipa naţională. Gâlcă pregăteşte în această perioadă un lot ticsit cu puşti şi mai bine i-ar promova pe unii dintre ei, decât să aducă “Paradiţii din Caraibe”.

Ce era nevoie de mare strategie de mercato? Ştefănescu, Louis Munteanu şi Manea şi gata, aveam echipă pentru a ne bate la titlu! Nu, noi trebuie să facem aceleaşi erori din fiecare stagiune pentru a ne trezi la jumătatea campionatului că sunt mai buni până şi nişte puşti decât achiziţiile-experiment.