Acţiune de donare de sânge la Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu

0
463

Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Târgu Jiu, a organizat luni, 14 iunie, o acţiune de donare de sânge, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. „Acţiunea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, iar iniţiativa este extraordinară, reuneşte Biserica Ortodoxă Română, prin Liceul Teologic, şi Centrul de Transfuzii cu societatea noastră, ce are nevoie de sprijin permanent pentru o dezvoltare armonioasă. Am încercat să cuprindem prin acest eveniment dihotomismul uman, aplecându-ne atât asupra trupului, cât şi asupra sufletului”, a declarat Pr. Prof. Anghel Nicolae Păunescu, directorul Liceului Teologic din Târgu Jiu.

Cu acest prilej, aproximativ 50 de persoane, cadre didactice ale unităţii de învăţământ liceal teologic şi elevi, s-au implicat pentru ajutorarea semenilor aflaţi în nevoie, donând sânge. „Această acţiune a avut loc în baza parteneriatului pe care Liceul Teologic îl are cu Centrul de Transfuzie Sanguină, şi sperăm ca acest prim eveniment, aşezat chiar de Ziua Mondială a Donatorului, să devină o tradiţie. Împreună cu doamna doctor Nicoleta Căluţoiu, directoarea Centrului de Transfuzie din Târgu Jiu, în baza unei extraordinare colaborări, dorim să implementăm şi alte proiecte care să vină în sprijinul elevilor liceului nostru şi întregii societăţi”, a declarat Pr. Prof. Cristinel Manole Raica, director adjunct al Liceului Teologic.

Reprezentanţii Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” au transmis mulţumiri tuturor celor care au donat sânge necesar pentru tratarea pacienţilor şi au evidenţiat deschiderea pentru colaborare dintre cele doua instituţii implicate în această acţiune umanitară. „Astăzi este o zi frumoasă pentru Liceul Teologic, deoarece se împlineşte un mai vechi deziderat al nostru. Ziua de 14 iunie nu este aleasă întâmplător, în această zi, profundul caracter simbolic dat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii acestei zile împletindu-se frumos cu nevoia de sânge atât de acută a semenilor noştri, într-un gest ce sperăm noi să devină un exemplu pentru întreaga societate gorjeană. Mulţumesc pe această cale părinţilor directori ai Liceului Teologic şi doamnei doctor Nicoleta Căluţoiu pentru tot sprijinul acordat, precum şi tuturor profesorilor şi elevilor care au răspuns prezent în această zi”, a declarat Arhid. Prof. Dr. Nicuşor Lăzărică.