Spitalele au mare nevoie de sânge

0
461

În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, spitalele se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei de sânge, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile.

sangeLa fiecare trei secunde un pacient are nevoie de sânge. Este o problemă acută cu care se confruntă spitalele şi medicii din România. Ultimele studii arată că doar două din o sută de persoane obişnuiesc să doneze sânge. Prin urmare, nu de puţine ori cantitatea colectată se dovedeşte a fi insuficientă comparativ cu cererea foarte mare înregistrată de unităţile sanitare.

În Uniunea Europeană se înregistrează anual peste 20 de milioane de donări de sânge. În Romania, doar 2% din populaţia adultă donează sânge, faţă de 66% în Austria sau 52% în Franţa. De aceea, la noi în ţară există o nevoie permanentă atât de sânge şi de preparate sangvine, cât şi de donatori fideli. În aceste condiţii, se încurajează donarea benevolă de sânge.

Cine poate dona sânge

Pentru a putea asigura anumite preparate, dar şi pentru a creşte siguranţa produselor sanguine, sistemul transfuzional are nevoie de donatori fideli, voluntari, care donează periodic, din responsabilitate faţă de semeni şi societate.

În cazul în care donatorul suferă de o boală transmisibilă, acesta va fi informat asupra stării lui de sănătate. Înainte de toate, pentru a dona sânge craiovenii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Eligibile sunt doar persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani. Totodată, donatorii trebuie să aibă asupra lor buletinul sau cartea de identitate, să aibă o stare de sănătate bună, să fie odihniţi, să nu consume alcool cu 48 de ore înaintea donării, să aibă greutatea peste 60 kg, să nu sufere de afecţiuni precum hepatită, TBC, malarie, boli de piele, ulcer sau diabet zaharat şi să nu figureze în registrele medicale cu boli de inimă. Persoana care doreşte să doneze sânge nu trebuie să fie alergică sau să fi donat sânge cu 72 de zile înainte de recoltare. În dimineaţa recoltării de sânge pot fi consumate cel mult două felii de pâine cu margarină şi gem. De asemenea, trebuie consumate multe lichide. Sunt interzise în schimb alimentele bogate în grăsimi şi laptele. Nici fumatul nu este recomandat înainte de a dona sânge din cauza riscului de lipotimie.

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Ieri, în întreaga lume, a fost marcată Ziua mondială a donatorului de sânge (World Blood Donor Day), un omagiu adus donatorilor de sânge şi, totodată, un eveniment prin care se doreşte creşterea gradului de conştientizare a nevoii de donaţii de sânge. Tema Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge din acest an a pus accentul pe importanţa constituirii de rezerve de sânge pentru situaţii de urgenţă prin sensibilizarea populaţiei privind importanţa donării de sânge. Sloganul campaniei este „Donează sânge. Donează acum. Donează constant”.

Potrivit OMS, componenta cheie a unui sistem eficient de sănătate o reprezintă posibilitatea de a oferi pacienţilor accesul la sânge şi produse sanguine în cantităţi suficiente. Transfuziile de sânge şi produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieţi în fiecare an. Cu toate acestea, în multe ţări, serviciile de sânge se confruntă cu provocarea de a face disponibil suficient sânge, asigurând în acelaşi timp calitatea şi siguranţa.

În prezent, numai 57 de ţări se apropie de 100% din livrările naţionale de sânge din donaţii de sânge voluntare, neplătite, iar 71 de ţări sunt încă dependente de donatori de familie şi chiar de donatori plătiţi. Obiectivul OMS este ca până în 2020, toate ţările să asigure întreaga cantitate de sânge necesară serviciului medical de la donatori voluntari, neremuneraţi.