Târg online de joburi pentru medici

0
359

Începând de astăzi şi până pe 5 iulie, medicii sau asistenţii medicali care doresc să profeseze  în străinătate pot participa la ediţia de vară a Târgului Virtual de locuri de muncă în domeniul medical, organizat de Careers in White International, cunoscut în România ca și Cariere în Alb. Evenimentul va avea loc exclusiv online pe www.careersinwhite.com/VirtualFairs.aspx.

După o ediție de primăvară cu 21 de evenimente de succes organizate în România, Portugalia, Spania, Italia, Croația, Ungaria, Bulgaria și Grecia, candidații și companiile sunt invitați să participe la cel mai mare târg din această serie. Evenimentul este deschis pentru întreg personalul medical, focusându-se în special pe cel din Uniunea Europeană.  Companiile de recrutare sunt în căutare de personal medical din toate domeniile: doctori rezidenți și specialiști, asistenți medicali, studenți la medicină, medici stomatologi, fizio-kinetoterapeuți, moașe, farmaciști, cercetători și personal auxiliar. Până în prezent, 20 de companii au confirmat prezența la cel mai mare eveniment Careers in White, cu peste 600 de locuri de muncă disponibile. Evenimentul are intrarea liberă și este deschis publicului la nivel international pentru o perioadă de trei săptămâni. Personalul medical interesat poate accesa platforma pe computer, tabletă sau telefon mobil, în mod confortabil, de oriunde.

Candidatul se poate înregistra, își poate uploada CV-ul, fiecare companie are un stand de prezentare cu informații, bannere, video de prezentare, date de contact, job-urile disponibile, iar candidații pot accesa secțiunea de chat pentru a discuta în mod public sau privat cu recrutorii. Aceștia pot aplica cu CV-ul direct pe site.

Salarii de câteva ori mai mari în spitalele din străinătate

Este bine ştiut că, în mare parte, cadrele medicale doresc să plece în străinătate pentru că în România salariile sunt mult mai mici comparativ cu cele din ţările din vestul şi nordul Europei. Nemulţumiţi de felul în care sunt plătiți în ţară şi atraşi cu câştiguri mult mai mari în spitalele de peste hotare, tot mai mulţi medici aleg să plece în străinătate. Aproximativ 3% din doctorii români şi 5-10% din asistente emigrează în fiecare an, iar cele mai frecvente destinaţii sunt Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi ţările din nordul Europei.

Diferențele sunt foarte mari. Spre exemplu, un medic rezident în România – inclusiv cei care lucrează pe secţii dificile, aşa cum ar fi cea de primiri urgenţe sau ATI – ajunge să câştige în jur de 200 de euro, în timp ce media europeană este de 1.300 de euro. Iar diferenţele nu se opresc aici. Foarte mari sunt şi între salariul pe care îl primeşte un medic specialist sau primar în ţara noastră şi un specialist cu aceeaşi pregătire în Europa. Astfel, un medic specialist este plătit de stat în România cu doar 500 de euro, în timp ce un medic primar primeşte cel mult 800 de euro. Media europeană este de aproximativ zece ori mai mare, respectiv 7-8.000 de euro.

Situaţia este cu mult mai gravă în condiţiile în care 64% din studenţi la Medicină şi 60% din doctorii care încă sunt în ţară intenţionează să părăsească România.

În opt ani, peste 14.000 de doctori au părăsit România

Din 2007 până în prezent, peste 18.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au părăsit sistemul sanitar românesc pentru a profesa în spitalele din străinătate.

În Uniunea Europeană, numărul doctorilor la mia de locuitori varia, în 2012, de la 6,2 doctori în Grecia, 4,9 în Austria şi 4,4 în Lituania, la 2,5 în România şi Slovenia şi 2,2 în Polonia, după cum arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi al Comisiei Europene. În ceea ce priveşte asistentele, media europeană este de opt la 1.000 de locuitori, conform datelor din 2012. În Danemarca, sunt 15,4 asistente la mia de locuitori, în Finlanda – 14,1, iar în Irlanda – 12,6. România se situează şi la acest capitol printre codaşe cu 5,8 asistente la 1.000 de locuitori.

Cele mai multe consultaţii anuale raportat la numărul de locuitori se înregistrează în Ungaria, Slovacia, Cehia şi Germania, România aflându-se pe locul 19 în Uniunea Europeană.