Casa de Cultură „Traian Demetrescu” reaminteşte artiştilor pasionaţi de street art că, până la data de 1 iulie a.c., pot depune proiecte pentru decorarea calcanelor din centrul vechi al Craiovei. Proiectele trebuie să cuprindă scene şi motive din Belle Epoque şi pot fi trimise atât pe mail, pe adresa tradem@tradem.ro, cât și prin poştă sau depuse personal la sediul instituţiei, din Craiova, strada „Traian Demetrescu” nr. 31. Cele mai bune vor fi recompensate: Premiul I – 2.000 lei, Premiul al II-lea – 1.000 lei, Premiul al III-lea – 500 lei. Lucrările pot fi realizate atât individual, cât şi în echipă, iar materialele necesare realizării proiectelor vor fi puse la dispoziţie de organizatori.