Asociaţia EUROPROTECTOR implementează, în perioada septembrie 2014 – noiembrie 2015, proiectul „Cu mintea limpede!”, care își propune creșterea șanselor de incluziune socială a adolescenților cu tulburări de sănătate mintală prin facilitarea accesului lor la servicii de specialitate, în cadrul unui parteneriat public-privat. După un seminar regional la Craiova, în mai, și două seminarii județene, luna aceasta, în Dr. Tr. Severin și Caracal, urmează ca pe parcursul zilelor de astăzi și mâine, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Dolj, să aibă loc, tot la Craiova, seminarul județean „Cu mintea limpede!”. Evenimentul se desfășoară în sala de conferințe a DSP Dolj și cuprinde un atelier de formare a 30 de tineri ca promotori ai sănătății mintale și o întâlnire a tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret la nivel local și județean.
Proiectul „Cu mintea limpede!” este finanțat de Comisia Europeană prin programul ERASMUS+, Acțiunea-cheie 3: Sprijin pentru reformarea politicilor – Dialog structurat: Reuniuni între tineri și factorii de decizie din domeniul tineretului. Proiectul are cinci obiective majore: dezvoltarea abilităților a 30 de tineri de a identifica și analiza nevoile în domeniul creșterii accesului adolescenților și tinerilor la servicii de prevenire și tratament în domeniul sănătății mintale; dezvoltarea abilităților de comunicare, mobilizare și de lucru în echipă a 120 de tineri pe tema promovării sănătății mintale în rândul tinerilor și al comunităților; crearea de mecanisme de informare în domeniul importanței sănătății mintale pentru 1.000 de tineri și 400 de adulți (cadre didactice, părinți), sensibilizarea a 1.000 de persoane pentru a susține creșterea accesului adolescenților și tinerilor la servicii de prevenire și tratament în domeniul sănătății mintale printr-o petiție online; consolidarea colaborării public-privat prin implicarea a 20 de entități publice și private în elaborarea de propuneri de îmbunătățire a legislației referitoare la accesul copiilor și adolescenților la servicii în domeniul sănătății mintale
În cadrul proiectului, în perioada 15-19 mai a.c. s-a desfășurat la Craiova seminarul regional cu participarea a 41 de tineri din Dolj, Olt, Gorj și Mehedinți și a 30 de experți invitați, iar la începutul acestei luni au avut loc două seminarii județene, în Drobeta-Turnu Severin (Mehedinți) și în Caracal (Olt). Cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Dolj, astăzi și mâine va fi organizat, la Craiova, seminarul județean „Cu mintea limpede!”.
Programul cuprinde un atelier de formare a 30 de tineri ca promotori ai sănătății mintale, cadru în care va fi definit conceptul de sănătate mintală, se va vorbi despre bariere în accesarea serviciilor de specialitate de către tineri și despre comunicarea pentru inducerea de schimbări de comportament și se vor desfășura sesiuni educative non-formale pentru tineri/adulți.
Mâine, 16 iunie, începând cu ora 11.00, în sala de conferințe a Direcției de Sănătate Publică Dolj va avea loc o întâlnire a tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret la nivel local/județean. Cu aceste prilej, vor fi prezentate atât programul ERASMUS+ și Acțiunea-cheie 3 a acestuia, cât și Strategia Europeană în domeniul tineretului și politicile și strategiile în domeniul sănătății mintale a tinerilor, conform Comisiei Europene și Organizației Mondiale a Sănătății (Definirea stării de sănătate / sănătate mintală; Sănătatea mintală ca prioritate politică a UE; Carta Europeană a Drepturilor Pacienților; Pactul european pentru sănătate mintală şi bunăstare). În baza propriilor experiențe, participanții vor putea face propuneri de completare a strategiilor expuse.