200 de salariaţi ai Oltchim şi-au cerut drepturile salariale restante la ITM

0
332

Un număr de 200 de salariaţi din cei 605 care au încetat activitatea ieri la Oltchim au depus o petiţie la Inspectoratul Teritorial de Muncă, prin care solicită acordarea restanţelor salariale. „Am avut astăzi (n.r. – ieri) mai multe sesizări de la o parte din salariaţii care au fost disponibilizaţi de la SC Oltchim SA. Aceştia au fost îndrumaţi să scrie o petiţie în care să-şi reclame restanţele salariale. Aceştia au cerut tichetele de masă din luna mai şi drepturile salariale din luna mai şi din decembrie. Totodată, au mai cerut şi banii pe navetă”, a declarat pentru Agerpres directorul ITM Vâlcea, Ioan Nicolăescu. În prezent, ITM are un control în desfăşurare la SC Oltchim, care se va încheia în cursul săptămânii viitoare. 605 angajaţi de la Oltchim au intrat în şomaj începând de ieri, aceştia urmând să primească prin AJOFM Vâlcea indemnizaţia de şomaj şi venituri de completare. Ei fac parte din tranşa de 1.000 de salariaţi anunţată de administratorul judiciar la începutul lunii mai că urmează să fie disponibilizaţi. SC Oltchim SA se află în insolvenţă din luna ianuarie şi este propusă pentru a fi privatizat în cursul acestui an.