Specialişti din principalele centre universitare ale ţării discută la Craiova despre „Istoria culturală astăzi”

0
520

La Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” se deschide astăzi, ora 11.00, workshop-ul cu tema „Istoria culturală astăzi: de la istoria reprezentărilor la istoria emoţiilor”. Evenimentul este organizat de Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” din Craiova al Academiei Române (GRISCU – Grupul de Istorie Culturală) şi Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Craiova (Departamentul de Istorie).

«Acest atelier îşi propune să atragă atenţia asupra unei discipline istorice care astăzi se bucură de o recunoaştere unanimă la nivel internaţional. Istoria culturală se prezintă în acest moment ca moştenitoarea fericită a istoriei mentalităţilor, care a reuşit să depăşească cu succes perioada neîncrederii epistemologice şi a relativismului cultural. Dacă statutul său mai poate suscita anumite incertitudini, în schimb este cert că ea a favorizat un dialog intens al istoriei cu discipline învecinate precum sociologia, antropologia, filologia sau psihologia, câştigul fiind evident pentru breasla istoricilor şi publicul larg deopotrivă: o istorie umanizată, deschisă spre problematici care au îmbogăţit cunoaşterea noastră despre trecut», spune dr. Nicolae Mihai, cercetător la Institutul „C.S. Nicolăescu-Plopşor”, membru fondator şi coordonator GRISCU. De altfel, acesta va fi moderator al întâlnirii de astăzi, împreună cu prof. univ. dr. Sorin Damean – directorul Departamentului de Istorie al amintitei facultăţi craiovene.

Alături de dr. Nicolae Mihai, la workshop participă specialişti de marcă din principalele centre universitare ale ţării, recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional. Aşa sunt prof. univ. dr. Mirela Luminiţa Murgescu – de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, specialist în istoria culturii moderne (secolele al XIX-lea – al XX-lea), istoria identităţilor şi stereotipurilor naţionale, istoria memoriei istorice, prof. univ. dr. Toader Nicoară – de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialist în istorie modernă, istoria mentalităţilor şi imaginarului, istorie culturală, antropologie istorică, prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon – de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, specialist în antropologie istorică, istoria mentalităţilor şi istoria Evului Mediu european.

 

  • Orele 11.00-11.40, «Paradigme, şcoli, tendinţe istoriografice»: prof. univ. dr. Toader Nicoară (Cluj-Napoca) – „De la istoria mentalităţilor la istoria reprezentărilor: cum a evoluat istoria culturală în Europa Occidentală”, cercet. şt. III dr. Nicolae Mihai (Craiova) – „Între Linguistic Turn şi Emotional Turn: o prespectivă critică asupra deschiderii pluridisciplinare a istoriei culturale”.
  • Orele 11.45-12.25, «„Obiectele” istoriografice, exerciţii practice»: prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon (Iaşi) – „Istoria corpului şi a reprezentărilor corporale – subiect al noii istorii culturale”, prof. univ. dr. Mirela-Luminiţa Murgescu (Bucureşti) – „Memoria comunismului în România post-comunistă: între reprezentări, emoţii şi uitare. Repere pentru o istorie culturală a amintirii”.
  • Orele 12.35-13.15, masa rotundă „Şansele istoriei culturale în România: de la provocarea epistemologică la instituţionalizarea educaţională”: prof. univ. dr. Mirela-Luminiţa Murgescu, prof. univ. dr. Toader Nicoară, prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon, prof. univ. dr. Sorin Damean, dr. Nicolae Mihai.