Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova, eveniment de excepţie

0
536

Colegiul Național „Carol I” Craiova organizează evenimentul “Istorie, Educație,  Performanță – Aici și dincolo de frontiere”, cu ocazia sărbătoririi a 198 de ani de existențăAcesta va avea loc joi, 16 mai 2024, ora 13:00, la Filarmonica “Oltenia”.

Colegiul Național „Carol I” din Craiova, o școală cu tradiție în organizarea examenelor Cambridge, încă din 1999, va primi din partea Cambridge University Press and Assessment distincția de Gold Preparation Centre. Aceasta va fi înmânată în cadrul oficial, în numele Cambridge, de către reprezentantul European Examinations Centre, prof. Liliana Ibraimof, expert în examene Cambridge, Team-Leader examinatori Cambridge pentru European Examinations Centre din 2013. Acordarea distincției coincide cu aniversarea a 25 de ani de când se organizează examene Cambridge pe suport scris și zece ani de când se organizează examene în format digital.   Depozitar al unei tradiții educative de excelență, Colegiul Național “Carol I” este un arc peste timp între trecut, prezent și viitor și o punte de legătură între aici și dincolo. În cadrul evenimentului vor fi prezentate principalele proiecte educative europene derulate în cadrul colegiului, proiecte care au implicat, începând cu anul 2013, sute de elevi și profesori – beneficiari direcți și indirecți ai finanțărilor ERASMUS”, a precizat prof. Dănuţ Mic, director al instituţiei de învăţământ.