Azi se dispută finala Cupei României

0
97

Oţelul Galaţi şi Corvinul Hunedoara joacă finala Cupei României, azi, de la ora 20.30, la Sibiu. Cele două echipe au ocazia de a cuceri în premieră trofeul, moldovenii mai disputând o finală, pierdută în faţa lui Dinamo, acum 20 de ani. Pentru orașul Galați este a cincea finală de cupă, trei fiind jucate de Siderurgistul (1-6 cu Petrolul Ploiești, în 1962/63), Constructorul (1-1 și 0-3 cu Chimia Râmnicu Vâlcea, în 1972/73), CSU (0-1 cu Steaua, în 1975/76).

Meciul din seara aceasta va fi arbitrat de Marcel Bârsan, cel care a mai condus finala Cupei în 2018, pe Arena Naţională, U Craiova – Hermannstadt 2-0. Este a doua finală care se joacă la Sibiu, după cea de anul trecut, câştigată de Sepsi contra lui U Cluj.

Până în finală, divizionara secundă a disputat două tururi eliminatorii, 4-1 pe Jiul Petroşani şi 4-2 cu Csikszereda Miercurea Ciuc, apoi a câştigat grupa, după 2-0 cu Chindia Târgovişte, 1-0 cu cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi 6-0 cu Progresul Pecica, în sferturi a spulberat-o cu 4-0 pe CFR Cluj, iar în semifinale a trecut cu 3-1 de FC Voluntari.

În drumul spre finală, Oţelul a trecut cu 3-1 de FC Bacău, apoi, în grupe: 4-1 cu SCM Zalău, 1-1 cu FCSB, 3-3 cu Dinamo, în sferturi, 1-0 în deplasare cu Universitatea Craiova, şi în semifinalele 2-1 cu U Cluj.

Dacă Oţelul câştigă Cupa va participa în preliminariile Europa League, iar U Cluj va disputa barajul de Conference League cu ocupanta locului 3 din play-off, cel mai probabil Universitatea Craiova. Dacă se impune în finală, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA în privinţa licenţei pentru cupele europene. Dacă divizionara secundă va evolua în Europa, atunci Oţelul va juca primul baraj de Conference League, cu U Cluj. Dacă hunedorenii nu primesc licenţa de Europa, locul 3 din play-off merge în Europa League, iar locul 4 din play-off joacă baraj de Conference League cu învingătoarea dintre Oţelul şi U Cluj.