Comunicare nonviolentă pentru tineri în vremuri de bullying

0
2042

Un volum impresionant de studii de specialitate a pus în evidenţă, în repetate rânduri, diferitele consecinţe negative pe care violenţa asupra tinerilor le generează la nivelul dezvoltării personalităţii acestora. Impactul este resimţit în plan emoţional, social, comportamental şi cognitiv. Cu toate acestea, bullying-ul a devenit un fenomen din ce în ce mai prezent în şcolile româneşti. Agresiune, intimidare, hărţuire sunt cuvintele pe care le asociem acestui comportament, manifestat verbal, fizic ori în mediul online. Dar câte dintre conflictele în care tinerii se găsesc cu regularitate sunt alimentate, de fapt, de propriul mod de a comunica? De un real ajutor în schimbarea modului în care se exprimă şi în care îi ascultă pe ceilalţi, metoda comunicării nonviolente este propusă spre învăţare şi aplicare în cadrul proiectului de educaţie non-formală „Keep the Cool in School!”.

Implementat prinprogramul european Erasmus+, în perioada 1 martie 2023 – 29 februarie 2024, de Asociaţia „EU vreau” din România în parteneriat cu organizaţia AVE din Bulgaria, proiectul are ca scop reducerea gradului de violenţă în rândul tinerilor,prin dezvoltarea lor în spiritul respectului reciproc, al toleranţei şi al promovăriiunei conduite nonviolente, prin antrenarea abilităţilor de comunicare empatică şi implicarea activă pentru identificarea şi gestionarea situaţiilor conflictuale.

Proiectul implică 34 de tineri români şi bulgari, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, care se vor întâlni, în luna august, în Calafat, în cadrul unui program educativ. Acesta se bazează pe activităţi comune de comunicare şi arta exprimării (ex.: pictură / muzică / sport) şi pe activităţi interactiv-creative în comunitate, plimbări în natură şi vizite la obiective locale de interes, toate propuse tinerilor ca alternative la violenţă. De asemenea, în program sunt prevăzute ateliere de comunicare nonviolentă, prin care tinerii se vor familiariza cu principiile de bază ale comunicării nonviolente (CNV) – un instrument de relaţionare al cărui nume este inspirat de spiritul mişcării nonviolente iniţiate de Mahatma Gandhi în India. Conceptul a fost dezvoltat de Marshall B. Rosenberg (1934-2015) – psiholog, mediator şi autor american, ca alternativă la violenţă, iar metoda a fost aplicată deja cu succes în şcoli din întreaga lume.

Alături de tineri se va afla un trainer în curs de certificare la Centrul pentru Comunicare Nonviolentă din SUA, membru al Asociaţiei pentru Comunicare Nonviolentă din România, înfiinţată în anul 2007. „CNV este un mod de interacţiune care facilitează schimburile între oameni şi rezolvarea conflictelor în mod paşnic. Ea se concentrea­ză asupra nevoilor şi valorilor îm­păr­tăşite de noi toţi şi încurajează fo­­losirea unui limbaj care ne accentuează compasiunea. Mai mult decât o metodă, CNV este o stare de spirit, o atitudine ce are la bază intenţia ca atât nevoile mele, cât şi ale tale să fie la fel de importante şi ca, împreună, să ajungem la acele stra­tegii care pot duce la împlinirea lor în aceeaşi măsură”, subliniază reprezentanţii asociaţiei.

Rezultatele obţinute de tinerii români şi bulgari vor fi diseminate cu ocazia Zilei Internaţionale a Nonviolenţei (2 octombrie) şi Zilei Internaţionale a Nonviolenţei în Şcoli (30 ianuarie). La finalul proiectului, toţi cei 34 de tinerivor primi Certificatul Youthpass, document de recunoaştere a competenţelor, cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor dobândite în context non-formal, prin participarea la activităţile „Keep the Cool in School!”.