PSD susține declanșarea procedurilor pentru schimbarea tratatelor europene cu scopul de a face Uniunea Europeană mai echitabilă

0
406

Cu ocazia Zilei Europei, PES activists România și Partidul Social Democrat au organizat luni, 9 mai 2022, la fel ca în fiecare an, un eveniment menit să atragă atenția asupra parcursului european al României și să prezinte viziunea social-democraților privind subiectele europene la zi. Anul acesta, participanții la conferința „Pentru o Europă care nu lasă pe nimeni în urmă“ au susținut declanșarea procedurilor pentru modificarea tratatelor europene cu scopul de a face Uniunea Europeană mai echitabilă, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă.

“Parlamentul European a decis săptămâna trecută convocarea unei Convenții pentru modificarea tratatelor europene, ca urmare a solicitării venite din partea cetățenilor în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei. Sprijinim schimbarea modului în care funcționează Uniunea Europeană atât timp cât scopul este clar: ne dorim să clădim o Europă mai echitabilă și mai socială, mai apropiată de cetățeni, mai puțin birocratizată, care nu lasă niciun cetățean și nicio țară în urmă. 

Așa cum este subliniat și în rezoluția legislativului european, ne dorim instrumente și mecanisme prin care Uniunea Europeană va putea cu adevărat să îi sprijine și să îi protejeze pe europeni în mod constant, dar și să acționeze eficient în contextul unor crize economice, pandemii sau conflicte”, a explicat președintele-coordonator național PES activists România și organizator al evenimentului, eurodeputatul Victor Negrescu.

Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a explicat că prin revenirea Partidului Social Democrat la guvernare a fost readusă pe agendă dimensiunea socială, iar utilizarea resurselor europene a devenit o prioritate.

“România este un beneficiar important al apartenenței la Uniunea Europeană, iar solidaritatea a fost unul dintre pilonii pe care se bazează funcționarea acestei construcții. Pe plan intern, revenirea Partidului Social Democrat la guvernare a readus pe agendă dimensiunea socială, care a lipsit cu desăvârșire în ultimii ani. În acest sens, o bună parte din măsurile noastre sociale și pentru susținerea mediului de afaceri, incluse în programul Sprijin pentru România, sunt finanțate din fonduri europene. Asta ne dorim de la Uniunea Europeană, mecanisme prin care să-i protejăm pe cetățeni“, a explicat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, în intervenția sa.

Punctul său de vedere a fost întărit de vicepreședinta Parlamentului European, Evelyn Regner, prezentă la eveniment, care a subliniat importanța unei Europe care îi ajută pe cetățeni și care pune în prim-plan egalitatea de șanse.

“Mesajul cetățenilor a fost unul foarte clar: Uniunea Europeană trebuie să vorbească cu o singură voce! Îmi doresc, în viitor, o Europă în care echitatea, solidaritatea și egalitatea să fie principii-cheie. De aceea, salut lansarea programuluiSprijin pentru România, susținut de Partidului Social Democrat, prin intermediul căruia sunt combătute inegalitățile și este sprijinită populația afectată de pandemie și de războiul de la graniță“, a declarat vicepreședinta Parlamentului European. 

De asemenea, în cadrul evenimentului, au mai participat Janina Sitaru, Secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Constantina Diță, multiplă campioană olimpică și mondială la maraton, și Alexandru Manda, câștigător al premiului “Tânărul European al Anului 2021”.