Cel mai bun film de comedie la Cannes 1953, gratuit weekendul acesta pe Vimeo

0
733

Proiecția gratuită a filmului „¡Bienvenido Míster Marshall! / Bun venit, dle Marshal” face parte dintr-un proiect mai amplu, „Clasicii alături de tine”, conceput de Institutul Cervantes cu sediul la Madrid, în parteneriat cu Academia de Film din Spania. „Clasicii alături de tine” își propune să readucă în atenția publicului mari producții cinematografice, considerate puncte de referință în cinematografia spaniolă.

În avanpremiera proiecției, cunoscuta regizoare, scenaristă și actriță Chus Gutiérrez prezintă filmul pe Vimeo: https://vimeo.com/417249716.
Din această seară, 15 mai 2020 și până duminică, iubitorii de film din întreaga lume pot viziona gratuit pe Vimeo o bijuterie alb-negru a cinematografiei spaniole. Este vorba despre „¡Bienvenido Míster Marshall! / Bun venit, dle Marshal”, film în regia unuia dintre clasicii cinematografiei spaniole, Luis García Berlanga.
Cinefilii români care vor să vizioneze gratuit acest film sunt invitați să urmărească informațiile disponibile pe pagina de Facebook a Institutului Cervantes din București (https://www.facebook.com/events/3200529826644732/). În avanpremiera proiecției, cunoscuta regizoare, scenaristă și actriță Chus Gutiérrez prezintă filmul pe Vimeo: https://vimeo.com/417249716.
„¡Bienvenido Míster Marshall! / Bun venit, dle Marshal” a fost recompensat în 1953 cu Premiul pentru cel mai bun film de comedie la Cannes și a fost proiectat anul trecul în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.