Accident la Işalniţa

0
487

Astăzi, în urmă cu puţin timp, la Işalniţa, a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă. O femeie, aflată la volanul unui autoturism, circula spre Filiaşi şi, la un moment dat, a vrut să schimbe direcţia de mers, neacordând prioritate unei maşini, condusă regulamentar, dinspre Filiaşi, de un bărbat. Coliziunea a fost inevitabilă, în urma acesteia rezultând rănirea şoferiţei, care a fost transportată la spital, în stare de conştienţă. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.