António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, vine la Bucureşti

0
453

Editura Humanitas Fiction organizează astăzi, 15 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bucureşti, bulevardul “Regina Elisabeta” nr. 38), o întâlnire cu António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, prilejuită de lansarea romanului “Pe râurile ce duc…”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu. António Lobo Antunes este prezent la București ca invitat de onoare al Festivalului Internațional de Poezie București (ediția a IX-a, 14-20 mai 2018), organizat de Muzeul Literaturii Române.

Dinu Flămând: “În tragica densitate a acestui roman, care este doar parțial autobiografic, funcția taumaturgică apare ca o glorificare a puterii literaturii, victorioasă asupra durerii. I se recomandă cititorului adevărat, cel care, cu mari exigențe, la rândul lor repetitive, își cercetează propria interioritate”.

António Lobo Antunes s-a născut în 1942 la Benfica, acum un cartier al Lisabonei. Este de formație medic psihiatru, urmând tradiția familiei, dar din 1985 s-a dedicat exclusiv scrisului. În timpul războiului colonial a fost înrolat între 1971 și 1973 în Angola ca medic militar, experiență traumatizantă, care a devenit o temă predilectă a prozei sale. Debutează în 1979 cu romanul Memória de Elefante. Urmează o serie de romane care îl consacră drept cel mai important autor contemporan portughez. Printre acestea: “Ordinea naturală a lucrurilor” (“A Ordem Natural das Coisas”, 1992; Humanitas Fiction, 2008); “Manualul inchizitorilor” (“O Manual dos Inquisidores”, 1996; Humanitas, 2005); “Cuvânt către crocodili” (“Exortaçăo aos Crocodilos”, 1999; Humanitas, 2004); “Bună seara lucrurilor de pe aici” (“Boa Tarde às Coisas Aqui em Baixo”, 2003; Humanitas, 2006); “Arhipelagul insomniei” (“O Arquipélago da Insónia”, 2008; Humanitas Fiction, 2011) ş.a.

Opera sa a fost recompensată cu prestigioase premii și distincții literare internaționale, printre care Premiul France Culture (1996 și 1997), Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură (2000), Premiul Uniunii Latine și Premiul Ovidius (2003), Premiul Ierusalim (2005), Premiul Camões (2007), Premiul Juan Ruflo, Premiul José Donoso și Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice (2008), Premiul Internațional Nonino (2014). Cărțile sale sunt traduse în peste 30 de limbi. (Sursa: HotNews)