Sfinţi noi în calendarul creştin-ortodox român

0
68

canonizare putnaCalendarul creştin-ortodox român are încă patru sfinţi. Este vorba despre Sfinţii Putneni, care vor fi sărbătoriţi în zilele de 15 şi 16 mai. Canonizarea noilor sfinţi a avut loc la Mănăstirea Putna, unde au venit mii de credincioşi din toată ţara. Zeci de preoţi din România şi Republica Moldova, în frunte cu Patriarhul Daniel, au oficiat, la Mănăstirea Putna, slujba de canonizare a Sfântului Iacob Putneanul şi a ucenicilor săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan.

Iacob Putneanul, cunoscut ca al doilea ctitor al Mănăstirii Putna, a fost Mitropolitul Moldovei în perioada 1750-1760 şi a tipărit primul Abecedar din Moldova în 1755. Tot el a înfiinţat prima şcoală rurală din Moldova, în satul Putna, în 1759. Împreună cu Sfântul Iacob, la Putna şi la Sihăstria Putnei au vieţuit şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan. Şi ei se vor regăsi în calendarul creştin ortodox român.